Valentin Mihăilă (26 de ani), decisiv în campania de calificare pentru Euro 2024, a ratat prezența la Mondialul din 2026 cu naționala României. Și, totuși, fostul star al Craiovei are un motiv de consolare: și-a câștigat statutul de titular, la Rizespor.

Ajuns aici, în vara anului trecut de la Parma, Mihăilă a fost trecut pe banca de rezerve, după foarte scurt timp. Spre lauda sa însă, s-a luptat din răsputeri, la antrenamente, și a reintrat în grațiile antrenorului Ucar Recep (50 de ani).

Rizespor, egal dramatic pe terenul lui Fenerbahce, în zece oameni!

Vineri, în partida Fenerbahce – Rizespor, Mihăilă a fost titular în echipa oaspeților. Și, după o prima repriză albă, românul a oferit pasa de gol din care s-a deschis scorul prin Sowe (47). 

Când părea că Rizespor va obține un rezultat uriaș, în fața echipei care se bate la titlu, a venit prostia comisă de Akaydin. În minutul 72, acesta a luat al doilea „galben“ și și-a lăsat echipa în zece. Aproape imediat, oaspeții au încasat două goluri, în minutele 80 și 86.

Dar, când părea că totul e pierdut pentru Rizespor, Sagnan a punctat, în minutul 90+8 (!), iar meciul s-a încheiat la egalitate: 2-2!

Mihăilă a fost scos de pe teren, în minutul 81, la scorul de 1-1. Pentru prestația sa, Flashscore l-a notat cu 6,5. Media echipei sale a fost de 6,4.

În acest sezon, Mihăilă are 22 de apariții, 6 goluri și 4 pase de gol pentru Rizespor.