Jurnaliștii publicației Al Riyadiah scriu că Marius Șumudică a amânat alegerea primului „11” pentru partida de astăzi până în ziua meciului. Antrenorul lui Al-Okhdood va stabili titularii și va face publică echipa de start cu o oră înaintea fluierului de început al meciului programat la ora 21:00, la Riad, contând pentru etapa a 26-a din campionatul saudit.

Publicația saudită menționează că românul va miza, cel mai probabil, pe o organizare defensivă exactă și pe contraatacuri, avându-l în prim-plan pe camerunezul Christian Bassogog, într-o încercare disperată de a repara din erorile grave de etapa precedentă.

Tensiune maximă în vestiar

Situația de la Al-Okhdood s-a degradat rapid după ce echipa a pierdut cu 0-5 meciul cu Al-Fayha de sâmbăta trecută. Formația din Najran a ajuns la șase puncte distanță de salvarea de la retrogradare, având un bilanț de nouă înfrângeri în 13 meciuri de la instalarea antrenorului în luna ianuarie. La finalul acelui joc, tehnicianul de 55 de ani a răbufnit la adresa propriilor fotbaliști.

„Un dezastru de meci! Am comis foarte multe greșeli. Ăsta a fost nivelul nostru și, de aceea, am meritat să pierdem. E ceva ce eu nu înțeleg și pentru care n-am nicio explicație. Am folosit aceeași echipă, în fața celor de la Al-Najma, și am câștigat. Dar acum am pierdut la o diferență atât de mare. De fapt, explicația ține de faptul că am jucat fără atitudine, fără spirit. Și m-am săturat de greșelile repetate pe care le comitem. Jucătorii mei nu s-au luptat pentru victorie și n-au meritat nimic”, a spus Șumudică.