După șapte etape desfășurate în MLS, Inter Miami a bifat trei victorii, la care s-au adăugat trei rezultate de egalitate și o înfrângere. Clubul la care este legitimat și campionul mondial Lionel Messi are 12 puncte până acum și se situează pe trei în Conferința de Est din MLS.
Lovitură la Miami! Leo Messi a rămas fără antrenor
În ianuarie 2025, Inter Miami l-a numit antrenor principal pe Javier Mascherano, care antrenase naționala Argentinei în 2024 pentru cinci meciuri. El a decis însă astăzi să pună punct mandatului său la clubul din Major League Soccer.
”Vreau să vă spun tuturor că, din cauza problemelor personale, am decis să pun capăt mandatului meu ca antrenor principal la Inter Miami. Vreau să mulțumesc clubului că au avut încredere să mă numească 'principal', vreau să mulțumesc tuturor angajaților și jucătorilor, care au făcut posibile toate momentele de neuitat pe care le-am trăit aici.
Vreau să le mulțumesc și suporterilor, pentru că nimic nu ar fi posibil fără ei. O să doresc mereu binele clubului, oriunde aș fi. Nu am niciun dubiu că echipa va ajunge să aibă succes în viitor. Vă îmbrățișez pe toți și mulțumesc pentru tot”, a spus Mascherano.