Kun Aguero aruncă bombă despre viitorul lui Lionel Messi: "Cred că va fi mai aproape"

Lionel Messi fc barcelona Kun Aguero Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Martie 2023, 08:19
Data actualizarii: Vineri 24 Martie 2023, 08:28

Contractul lui Lionel Messi (35 de ani) cu PSG expiră pe 30 iunie 2023, iar argentinianul nu duce lipsă de oferte.

Fotbalistul evită să își prelungească confruntarea cu gruparea de pe Parc des Princes, iar în ultima perioadă au apărut speculații despre posibile destinații, precum Inter Miami, FC Barcelona sau Al Hilal. 

PSG face tot posibilul pentru a-i prelungi contractul lui Lionel Messi. I-a oferit o nouă înțelegere, valabilă până în 2024, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, însă acesta nu a fost mulțumit de toate aspectele, iar acum sunt pregătiți să vină cu o a doua propunere.

Deși nu există vreo certitudine cu privire la viitorul starului argentinian, Kun Aguero a vorbit despre acest subiect în cadrul unui show, 'Chup Chup' și a lăsat de înțeles că varianta revenirii pe Camp Nou nu este încă exclusă.

"Dacă Laporta va face pasul, cred că va fi mai aproape. Messi 's-a născut' la Barcelona și și-ar dori să se retragă la Barcelona. Acum dau 50% șanse să se întoarcă", a spus Aguero, potrivit Sport.es. 

Cât îi oferă Al Hilal lui Lionel Messi 
 

S-a scris că Jorge Messi, agentul și tatăl jucătorului, ar fi refuzat o ofertă de la Al Hilal considerabilă, cerând 500 de milioane de euro. Acesta însă a negat vehement știrile, pe care le-a numit „fake news”. Cu toate astea, interesul lui Al Hilal este concret, iar oficialii ar pregăti o ofertă considerabilă. 

Marius Șumudică, antrenor la Al-Raed, a vorbit despre schimbările din liga saudită apărute după transferul lui Cristiano Ronaldo și a precizat că posibilul transfer al lui Messi ar crea o și mai mare frenezie. Tehnicianul român a dezvăluit că din ce a auzit el gruparea saudită ar pregăti o ofertă de 350 de milioane de dolari pentru superstarul argentinian, aproximativ 325 de milioane de euro. 

"Se aude că ar ajunge Al-Hilal la un acord cu Messi în jurul a 350 de milioane de dolari, dublu față de Ronaldo. S-a creat o manie, vând milioane de tricouri, fanii lui Al Hilal au pus în magazin tricouri cu Messi, nici nu știu cum se face...dacă ai aprobare", a declarat Marius Șumudică la Digi Sport. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!