OFICIAL Kopic, KO: anunțul care îi prelungește „șomajul“ după plecarea de la Dinamo

Kopic, KO: anunțul care îi prelungește „șomajul“ după plecarea de la Dinamo Fotbal extern

Croatul de 48 de ani a fost cel mai bine cotat antrenor din campionatul nostru. În afara României însă, el e un nume oarecare.

Zeljko Kopic a părăsit Superliga noastră, după doi ani și jumătate, în care a făcut minuni la Dinamo și a lăsat o impresie excelentă în fotbalul românesc.

Firește, după ce și-a îmbunătățit CV-ul la Dinamo, Kopic a plecat de aici, într-o încercare de a-și valorifica, în străinătate, cota. Dar adevărul e că fostul dinamovist, o vedetă a Superligii noastre, e un antrenor oarecare afară. De acest lucru ne convingem acum, la scurt timp după plecarea tehnicianului de 48 de ani din țară.

Zeljko Kopic a plecat de la Dinamo

  • Zeljko kopic imago

Al-Wahda, niciun cuvânt despre Kopic, și-a prezentat noul antrenor

Imediat după ce Kopic a încheiat conturile cu Dinamo, s-a scris că antrenorul croat e pe lista clubului Al-Wahda din Emirate. Vestea i-a surprins și pe ziariștii din Orientul Mijlociu, în condițiile în care Kopic e un necunoscut în fotbalul arab. 

Încă de acum două zile, Sport.ro a anunțat că, în cursa pentru banca echipei Al-Wahda, Kopic e inexistent. Pentru că, potrivit informațiilor sosite din Emirate, un brazilian, Péricles Chamusca (60 de ani), a fost în negocieri avansate cu gruparea din Asia. Iar tratativele au fost finalizate cu succes. Pentru că formația din Abu-Dhabi tocmai a anunțat numirea lui Péricles Chamusca pe bancă pentru noul sezon.

Așadar, Kopic mai are de așteptat până să-și găsească de lucru, după plecarea de la Dinamo. Până la sosirea în România, el lucrase în Croația, Bulgaria și Cipru. În ultimele zile, Andrei Nicolescu a vorbit despre o posibilă destinație pentru Kopic, pomenind despre o echipă din China care ar fi interesată de serviciile croatului. 

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!