Vineri seară, în startul rundei a noua din Ekstraklasa, Wieczysta Cracovia a remizat pe terenul celor de la Widzew Lodz, scor 2-2. Echipa lui Zeljko Kopic a revenit de două ori după ce a fost condusă.
Wieczysta Cracovia, echipa lui Kopic și Florentin Petre, egal în Polonia. Croatul a fost eliminat
Widzew Lodz, aflată și ea în partea inferioară a clasamentului înaintea acestei etape, a deschis scorul în minutul 19, după un autogol al stoperului croat Antonio Milic. Cu câteva minute înainte de pauză, echipa lui Zeljko Kopic a reușit să egaleze prin brazilianul Piazon.
Scenariul s-a repetat în repriza secundă. Gazdele au revenit în avantaj după golul lui Mario Garcia, însă Antonio Milic, autorul autogolului, și-a luat revanșa și a înscris pentru 2-2 în minutul 80.
În minutul 90+5, Zeljko Kopic a văzut direct cartonașul roșu pentru proteste la adresa arbitrului și a fost trimis în tribună. Croatul ar fi fost nemulțumit de o decizie privind un aut.
"Fluier final la Lodz – Widzew și Wieczysta Cracovia au încheiat la egalitate, scor 2-2. Gazdele au avut numeroase ocazii de a tranșa partida și de a o învinge pe nou-promovată, dar nu au reușit să profite de ele", a fost concluzia polonezilor de la Weszlo.