Echipa națională a Insulelor Capului Verde s-a calificat în premieră la Cupa Mondială, iar în această perioadă evoluează în FIFA Series, turneul înființat recent de fotbalul mondial.
Joao Paulo, integralist în Capul Verde - Finlanda, amical înainte de participarea la Cupa Mondială
După ce a pierdut meciul amical cu Chile, scor 2-4, naționala Insulelor Capului Verde a învins Finlanda la loviturile de departajare, după 1-1 în timpul regulamentar.
Joao Paulo a fost integralist la formația africană. Finlandezii au deschis scorul în prelungirile primei reprize prin Naatan Skytta, în timp ce Capul Verde a egalat prin Kelvin Pires, în minutul 67. La loviturile de departajare, Capul Verde s-a impus cu 4-2.
Partida din cadrul FIFA Series s-a desfășurat în Noua Zeelandă, la Auckland, la aproximativ 17.000 kilometri distanță de București.






