După ce Inter Milano a ratat titlul în sezonul 2024-2025 și a pierdut finala Ligii Campionilor, decizia lui Beppe Marotta de a-l numi pe Cristi Chivu în locul lui Simone Inzaghi a ridicat semne de întrebare. Totuși, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a impresionat la prima sa stagiune completă în Serie A. Potrivit publicației Corriere dello Sport, antrenorul român „a excelat în aproape fiecare aspect” de la preluarea băncii tehnice în vara trecută.

Parcurs excelent în campionat

În prezent, nerazzurrii au un avans de 12 puncte față de Napoli, cu doar cinci etape rămase de disputat, și pot deveni matematic campioni la sfârșitul săptămânii viitoare. Mai mult, echipa este la doar 90 de minute distanță de calificarea în finala Cupei Italiei.

Presa din Italia a scos în evidență abilitatea românului de a gestiona grupul de jucători. Chivu a preluat un vestiar lipsit de încredere și a rezolvat tensiunile interne apărute vara trecută, precum ruptura dintre Hakan Calhanoglu și Lautaro Martinez. Jurnaliștii italieni au subliniat că tehnicianul „a restabilit armonia în cadrul lotului”.

Singurul aspect negativ remarcat de jurnaliști este randamentul echipei în partidele cu o miză foarte mare. Italienii au transmis că antrenorul a întâmpinat dificultăți în astfel de confruntări, detaliu pe care va trebui să îl remedieze în sezonul viitor.