Mario Giuffredi, reprezentantul tânărului atacant Francesco Pio Esposito, a clarificat situația jucătorului de 19 ani, subliniind că viitorul acestuia este legat de Inter Milano.
După un sezon în care a acumulat experiență în Serie B la Spezia, Esposito este pregătit să își demonstreze calitățile la echipa de care aparține.
Într-un interviu acordat publicației Il Mattino, agentul fotbalistului a transmis că un transfer, sub formă de împrumut sau definitiv, nu este luat în considerare în acest moment.
"Inter are încredere în el și nu ia în calcul să îl vândă, indiferent de ofertă. A semnat o prelungire a contractului până în 2030 și cu toții ne dorim să îl vedem devenind un jucător important în tricoul nerazzurro. Eu nu am nicio îndoială în privința potențialului său.
E miopie în Italia, ce rău e să spui asta? Dacă ar fi argentinian sau francez, acum ar fi toată lumea pe urmele lui. Inter crede în el, nu-l vinde nici pentru 25 de milioane, nici pentru nimic. A semnat un nou contract până în 2030 și toți așteptăm să-l vedem protagonist în tricoul nerazzurro", a precizat Giuffredi.
Esposito: "Sunt concentrat pe prezent"
La rândul său, Francesco Pio Esposito a susținut că în momentul acesta se dedică pregătirii, bucurându-se de oportunitatea de a fi în preajma unor jucători de top. Atacantul, care a marcat recent primul său gol pentru Inter, e concentrat pe evoluțiile sale în tricoul lui Inter.
"Pentru mine, este deja minunat să fiu aici. Am vorbit cu Lautaro Martinez, dar au fost discuții normale între colegi. Încerc în fiecare zi să observ și să învăț de la el, este un campion extraordinar. Acum sunt complet focusat pe acest turneu, să dau totul în fiecare zi. Mă gândesc la asta, pas cu pas. Ce va fi în viitor, vom vedea", a afirmat tânărul jucător.