Mijlocașul român, căruia i s-a anulat un gol, a lansat un atac direct la adresa arbitrajului, susținând că maniera de a conduce partidele a devenit o obișnuință neplăcută în SuperLig.
Titularizat în partida de pe teren propriu, internaționalul român a evoluat timp de o oră, fiind schimbat imediat după ce oaspeții au preluat conducerea. Momentul care l-a scos din sărite pe „tricolor” s-a petrecut în prima repriză, când a trimis mingea în plasă, dar reușita nu a fost validată. Arbitrii au dictat un fault în construcția fazei, decizie pe care Hagi o consideră total eronată pentru acest nivel.
„Nu cred că a fost fault. La nivelul acesta de profesioniști, nu poți să dai faultul acesta. Însă m-am obișnuit cu deciziile din fotbalul turc. Suntem nemulțumiți de rezultat. Cu o victorie eram cu un picior în sferturi”, a spus Ianis Hagi la finalul meciului.
Misiune infernală: „Ne-am făcut viața grea”
Egalul de pe teren propriu complică teribil calculele calificării pentru Alanyaspor în Grupa A. Ianis Hagi a recunoscut că echipa sa este acum obligată să obțină rezultate pozitive într-un context extrem de dificil, având în față dueluri cu o echipă de eșalon secund, dar și cu gigantul Galatasaray.
„Acum trebuie să facem patru puncte în următoarele meciuri, cu o echipă din liga a doua și cu Galatasaray. Va fi destul de greu. Ne-am făcut viața destul de grea. Dar, na… suntem supărați”, a mai spus Hagi.
În ciuda frustrării legate de rezultat și arbitraj, mijlocașul ofensiv a remarcat forma bună din pregătiri și privește cu încredere spre duelul de orgoliu care urmează în campionat, împotriva celor de la Fenerbahce.
„Am lucrat bine în cantonament, am avut un meci bun cu Metaloglobus. Am terminat anul bine și acum începem așa… Nu cred că a fost cea mai bună partidă a noastră. Acum urmează meciul cu Fenerbahce. În acest sezon am jucat bine cu echipele mari și sper să o ținem așa”, a încheiat Hagi.
Ianis Hagi, cotat în prezent la 1,8 milioane de euro , mai are contract cu Alanyaspor până pe 30 iunie 2027.