VIDEO EXCLUSIV "I-am recomandat lui Mourinho trei jucători de la Al Hilal". Dezvăluiri de culise ale lui Victor Pițurcă din Arabia Saudită

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 23 Noiembrie 2022, 14:24
Data actualizarii: Miercuri 23 Noiembrie 2022, 16:02

Arabia Saudită a produs prima mare surpriză de la Campionatul Mondial, după victoria reuşită în faţa dublei campioane mondiale Argentina, scor 2-1, în grupa C a competiţiei.

Arabia Saudită a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria competiţiei, punând capăt unei serii a sud-americanilor de 36 de meciuri consecutive fără înfrângere. Argentina mai avea nevoie de un meci fără eşec pentru a egala recordul deţinut de Italia (37).

Selecţionata "Albiceleste" a deschis scorul prin Lionel Messi (minutul 10 - penalty), dar "şoimii verzi" au dat lovitura în debutul reprizei secunde, când au punctat prin Saleh Alshehri (minutul 48) şi Salem Aldawsari (minutul 53), la interval de doar câteva minute.

Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", Victor Pițurcă a vorbit despre nivelul fotbalului din Arabia Saudită, povestind că pe unii dintre jucătorii din campionat i-a recomandat și lui Jose Mourinho. 

"I-am recomandat lui Mourinho trei jucători de la Al Hilal când am fost acolo, nu i-a cumpărat, probabil i-a urmărit, erau tineri atunci, jucători cu calități tehnice și fizice extraordinare. Cred că era pe la Manchester United atunci, i-am zis lui Giovanni, care era prieten cu el, nu i-am recomandat direct lui Mourinho, mi-a zis că merge să vadă jucătorii, nu știu dacă a mers sau nu, dar a fost interesat de ei", a declarat Victor Pițurcă la PRO ARENA

GRUPA C: Argentina, Mexic, Polonia, Arabia Saudită

Marţi 22 noiembrie

Argentina - Arabia Saudită 1-2

Mexic - Polonia 0-0

Sâmbătă 26 noiembrie

Polonia - Arabia Saudită (Education City Stadium - Doha, 15:00)

Argentina - Mexic (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00)

Miercuri 30 noiembrie

Polonia - Argentina (Stadium 974 - Doha, 21:00)

Arabia Saudită - Mexic (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!