Hamidou Keyta a plecat din Portugalia! Cu cine a semnat fostul golgheter de la FC Botoșani

hamidou keyta Fotbal extern BREAKING NEWS! Transferul lui Keyta in Turcia a PICAT! Anuntul facut de Valeriu Iftime
Iosif Pintilie
Data publicarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 16:33
Data actualizarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 17:22

Hamidou Keyta a ajuns în Azerbaijan.

Fostul golgheter de la FC Botoșani a semnat în vară cu Santa Clara, în prima ligă din Portugalia, acolo unde îl avea coleg pe Andrei Chindriș, cu care se întâlnise și în vestiarul lui FC Botoșani.

Francezul de 27 de ani a ajuns la Zira FC, locul 4 din 8 în clasament. Noua echipă a lui Keyta a adunat 22 de puncte în 14 etape, în actualul sezon. Keyta a fost adus pentru a completa flancul ofensiv al echipei, care speră să prindă un loc de Conference League.

Plecat cu scandal de la FC Botoșani, Keyta a strâns doar 4 meciuri în actualul sezon, însumând în total doar 91 de minute, fără să puncteze sau să ofere pase de gol. Cea mai bună perioadă a carierei francezului a avut loc în România.

A fost adus inițial de Dunărea Călărași, după ce anterior evoluase pentru Trelissac (3 meciuri/0 goluri), Saint-Etienne (6/1) și Chambly (19/0). La Călărași, acesta a evoluat 23 de meciuri și a marcat un gol.

Suficient cât să îl convingă pe Gică Hagi să îl aducă la Viitorul, de unde a fost dat afară după doar câteva antrenamente. A fost cedat la FC Botoșani, echipă care l-a transformat în fotbalist. În 57 de meciuri jucate la echipa moldavă, acesta a marcat de 17 ori.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!