FOTO Gestul surprinzător făcut de Cristiano Ronaldo în timpul meciului din Cupă Regelui, cu Al-Ettifaq. A scăpat de eliminare

Cristiano Ronaldo al nassr cupa regelui Fotbal extern Cristiano Ronaldo - Al-Nassr
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 12:10
Data actualizarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 12:17

Cristiano Ronaldo a fost surprins cerând înlocuirea arbitrului, în timpul meciului dintre Al-Nassr și Al-Ettifaq, scor 1-0, în Cupa Regelui.

Victoria la limită împotriva echipei lui Steven Gerrard a fost obținută datorită unui gol marcat de Sadio Mane.

Anderson Talisca a marcat pentru Al-Nassr în timpul prelungirilor primei reprize, însă golul său a fost anulat după intervenția VAR, deoarece Ronaldo se afla în afara jocului.

Cristiano Ronaldă a fost la un pas de eliminare cu Al-Ettifaq

Talisca a mai ieșit o dată în evidență, tot în prelungirile primei reprize, atunci când, în urma consultării VAR, cartonașul său galben a fost transformat într-un cartonaș roșu, fiind eliminat de arbitrul chilian Piero Maza.

Ambele decizii l-au enervat vizibil pe Ronaldo care, în ciuda faptului că avea deja un cartonaș galben pentru comportament nesportiv, a țipat în fața lui Maza și a cerut ca arbitru să fie înlocuit, potrivit onefootball.com. Cu toate acestea a fost iertat de „centralul” partidei de cel de-al doilea „galben”.

Al-Nassr s-a calificat în sferturile Cupei Regelui. Ei vor juca următorul meci sâmbătă, cu Al Khaleej, în campionat și vor încerca să reducă distanța față de lider, Al Hilal.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!