Lamine Ghezali (26 de ani), atacantul francez care a impresionat la Dinamo în sezonul petrecut de ”câini” în Liga 2, evoluează de anul trecut în Finlanda, la AC Oulu din Veikkausliiga (prima divizie).
În Finlanda, sezonul fotbalistic se desfășoară în sistem primăvară - toamnă (aprilie - noiembrie pentru Veikkausliiga 2026 mai exact), dar prima competiție din anul calendaristic este, în mod tradițional, Cupa Ligii (Liigacup).
Considerată singura competiție oficială din Europa care se joacă indoor (vezi galeria foto), date fiind condițiile meteo ale iernilor finlandeze, Liigacup din 2026 a început în ianuarie și s-a încheiat zilele trecute cu finala disputată pe 21 martie.
Ghezali, de neoprit la AC Oulu în Cupa Ligii Finlandei
Cu un Ghezali în formă maximă, Oulu a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în fața lui Inter Turku, scor 1-2.
Folosit preponderent pe postul de extremă dreapta, fostul dinamovist a înscris 4 goluri și a dat 3 pase decisive în cele 7 meciuri jucate în competiție (gol în 3-0 cu SJK Seinajoki, pasă de gol în 6-2 cu FF Jaro, gol în 2-2 cu Ilves, gol și 2 pase decisive în 5-0 cu KuPS - toate în faza grupelor, plus gol în semifinala 2-1 cu HJK Helsinki).









