Petrolul Ploiești a oficializat despărțirea de Gicu Grozav. Deși mai avea contract până în vara lui 2027, cele două părți au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării.
Gicu Grozav, OUT: „Mulțumim!”
Anunțul a fost făcut de club prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele sociale.
„Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și Gicu Grozav, unul dintre cei mai longevivi jucători care au îmbrăcat tricoul echipei noastre, s-a încheiat în această vară, cu acordul ambelor părți.
Fără doar și poate, relația dintre FC Petrolul Ploiești și Gicu Grozav a fost, de la începuturi și până la finalul ei, una specială. Ploieștenii l-au adoptat repede, iar el nu le-a rămas dator. Pe „Ilie Oană” a jucat în șase stagiuni, între 2012-2014 și, ulterior, 2022-2026, îmbrăcând tricoul formației noastre în 210 partide, susținute în campionat, Cupa României, Supercupa României și preliminariile Europa League.
A marcat 54 de goluri, a fost autorul unor momente memorabile, iar în ultimele sezoane a fost nu doar „căpitanul” echipei, cât și golgheterul ei.
Mulțumim, Gicu Grozav! Mult succes pe mai departe!”, au transmis prahovenii.
Grozav a evoluat pentru Petrolul în două perioade, între 2012 și 2014, respectiv între 2022 și 2026. În total, atacantul a adunat 210 meciuri în tricoul ploieștenilor și a marcat 54 de goluri.
De-a lungul carierei, Grozav a mai evoluat pentru Universitatea Cluj, Dinamo București și Unirea Alba Iulia, iar în străinătate a jucat în Belgia, Rusia, Turcia și Ungaria.
Fostul internațional român are și 30 de selecții pentru echipa națională, pentru care a înscris de cinci ori.