Fost campion cu PAOK, cuvinte uriașe despre Răzvan Lucescu. Ce a dezvăluit polonezul

Fost campion cu PAOK, cuvinte uriașe despre Răzvan Lucescu. Ce a dezvăluit polonezul Fotbal extern

Atacantul Karol Swiderski a rememorat perioada petrecută sub comanda tehnicianului român Răzvan Lucescu. Fotbalistul a lăudat modul în care acesta a gestionat relația cu vestiarul.

Revenit de curând în fotbalul polonez, la Widzew Lodz, Karol Swiderski a acordat un interviu în care a făcut bilanțul experiențelor sale din campionatul elen. Deși a vorbit și despre parcursul mai puțin reușit de la Panathinaikos, atacantul s-a concentrat pe anii petrecuți la Salonic, axându-se pe impactul pe care tehnicianul român l-a avut asupra echipei.

„Nu a fost doar o relație antrenor-jucător”

Rugat să aleagă tehnicianul străin alături de care a avut cea mai bună colaborare, Swiderski l-a nominalizat direct pe fostul principal al celor de la PAOK.

„Dintre toți antrenorii străini cu care am lucrat, cele mai frumoase amintiri le am cu Răzvan Lucescu. El m-a adus la PAOK și am avut o relație excelentă cu el, dar același lucru era valabil pentru toți fotbaliștii. Nu a fost doar o relație antrenor-jucător. Cu Lucescu simțeai că faci parte din familie”, a spus jucătorul, potrivit publicației iGoal.

  • Razvan lucescu digi

Sezonul istoric de la Salonic

Pe lângă relația interumană creată în vestiar, fotbalistul a subliniat și succesul sportiv obținut sub îndrumarea românului, aducând în discuție dubla reușită de echipa alb-negrilor.

„Cele mai bune amintiri le am din perioada petrecută la PAOK. M-am simțit foarte bine acolo. În sezonul în care am fost la echipă am câștigat campionatul Greciei pentru prima dată după 33 de ani. Am cucerit și Cupa Greciei, așa că îmi voi aminti cu multă dragoste de acea perioadă, pentru că am reușit să obținem două trofee”, a transmis atacantul.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!