Adela Cechova a jucta primul său meci pentru Cehia

Adela Cechova (17 ani), fiica celebrul portar Petr Cech, a debutat pentru naționala de junioare U18 a Cehiei, cu ocazia participării la MIMA Cup din Mexic. Spre deosebire de tatăl său, care a fost unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai generației sale, tânăra fotbalistă joacă pe postul de fundaș și este legitimată la Fulham, după ce s-a format la Andover New Street

Ea a devenit cunoscută, în 2008, după ce tatăl său a pierdut nașterea sa, pentru că a avut meci cu Chelsea. "A fost cea mai fericită zi din viața mea, dar și cea mai tristă. Mă aflam în Liverpool, așa că nu mai aveam cum să ajung în Cehia, la timp pentru naștere, chiar dacă plecam în mijlocul nopții. Am stat lângă telefon cu foarte mari emoții, mult mai mari decât cele de pe terenul de fotbal", declara acesta.  

Cech mai are un fiu, Damian, care evoluează ca portar pentru Fulham U15. Acesta a declarat că nu vrea ca cei doi copii ai săi să joace pentru Chelsea, pentru a nu fi acuzat de nepotism. 

Petr Cech este considerat unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului

Petr Cech (42 de ani) este născut la Plzen și s-a format la academia lui Viktoria Plzen (1989-1999). La nivel de seniori a evoluat pentru Chmel Blsany (1999-2001), Sparta Praga (2001-2002), Rennes (2002-2004), Chelsea (2004-2015) și Arsenal (2015-2019). Are 15 meciuri pentru Cehia U21 (a câștigat Euro 2002/ 0-0 și 3-1 d.l.d. cu Franța) și 124 de selecții pentru naționala de seniori a Cehiei (semifinală la Euro 2004 / Euro 2008, Euro 2012). 

În palmares are Champions League (2011-2012 / + finală 2007-2008), Europa League (2012-2013 / + finală 2018-2019), Premier League (x4), FA Cup (x5), EFL Cup (x4), FA Community Shield (x4), Euro U21 (2002), Czech Footballer of the Year (x9), IFFHS World's Best Goalkeeper (2005), Best European Goalkeeper (x4), Premier League Golden Glove (x4), UEFA European Championship Team of the Tournament (2004) și Premier League Hall of Fame (2023).

După încheierea carierei de jucător a fost technical and performance advisor la Chelsea (2019-2022), a deschis o școală de fotbal în Cehia și a jucat hochei pentru Guildford Phoenix, Chelmsford Chieftains, Oxford City Stars și Belfast Giants.

Foto - Getty Images