Potrivit presei spaniole, delegația madrilenă a renunțat la hotelul Marriott, situat lângă Regent’s Park. Acolo fusese cazată echipa în luna octombrie, atunci când Arsenal i-a învins pe iberici în faza grupelor. De această dată, lotul a fost instalat într-o unitate din zona Shoreditch. Ziarele au speculat inițial că modificarea ascunde o superstiție a tehnicianului sud-american, însă „Cholo” a respins acest lucru.

Explicația inedită a antrenorului

„Ne descurcăm mai bine decât în octombrie și am schimbat hotelul pentru că acesta este mai ieftin. Avem nevoie de liniște, nu de pasivitate”, a spus argentinianul.

Diego Simeone a subliniat la conferința de presă premergătoare meciului cu Arsenal că echipa sa are nevoie de concentrare maximă înaintea fluierului de start, respingând ideea că decizia ar fi influențată de factori externi.

„Noi, antrenorii, ne gândim la ce s-ar putea întâmpla, dar la final totul depinde de jucători. Trebuie să ne gestionăm emoțiile și să jucăm cât mai bine. Nu este pasivitate, este liniște – și de asta avem nevoie într-un astfel de meci”, a transmis antrenorul lui Atletico.

Chestionat cu privire la tactica pe care o va aborda, sud-americanul a recunoscut că și-ar dori ca echipa sa să repete jocul bun din repriza secundă a turului de la Madrid, dar știe că londonezii vor replica puternic.

„Dacă ar fi atât de ușor, ar fi foarte bine. Dacă jucăm bine, vom avea mai multe șanse pentru a câștiga meciul. Vom încerca să ne folosim de avantajele noastre, așa cum va face și Arsenal”, a zis antrenorul.