Fost antrenor la Chelsea, FC Bayern Munchen, Paris Saint-Germain și Borussia Dortmund, Thomas Tuchel a semnat prelungirea contractului cu Federația Engleză de Fotbal până în 2028.

Până acum, tehnicianul a bifat rezultate excelente în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026, organizat în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Cu el la cârmă, reprezentativa Angliei a înregistrat opt victorii din opt meciuri, cu 22 de goluri marcate și niciunul primit.

Englezii au lansat ironii după ce Tuchel a ”prelungit” cu naționala: ”Mai țineți minte asta? Eh, nu mai e cazul”

Publicația Mirror a lansat ironii după ce Tuchel a semnat până în 2028. Englezii au explicat că ”jobul imposibil”, așa cum era cândva descris postul de selecționer al Angliei, nu mai există, în contextul în care dacă Tuchel ratează câștigarea Cupei Mondiale din 2026 va rămâne la echipă, prin prisma contractului.

Mirror a descris și situația lui Gareth Southgate, predecesorul lui Tuchel, care a fost selecționerul englezilor timp de opt ani și nu a reușit să se impună în niciun turneu important.

”Mai țineți minte când postul de antrenor al naționalei Angliei era cunoscut drept 'Jobul Imposibil'? Eh, nu mai este cazul. Nu sub această federație, nu cu acest lot de jucători.

Sub această federație, a nu câștiga un turneu este suficient. Aceasta a fost concluzia în cazul lui Gareth Southgate. A avut patru turnee, nu a câștigat niciunul și a încetat să mai fie selecționerul Angliei doar prin propria alegere.

Și de aceea nu mai este 'Jobul Imposibil'. Să ajungi în ultimele opt este suficient. Așa a fost pentru Gareth la Qatar 2022”, a scris mirror.co.uk.