Neymar a contribuit decisiv la salvarea lui Santos de la retrogradare în acest sezon, după a jucat cu un risc mare de accidentare din cauza leziunilor de la menisc.
Brazilianul mai are contract cu Santos până la finalul acestui an, iar apoi este liber să semneze cu orice echipă.
Flamengo vrea să „i-l sufle” pe Neymar lui Santos
Santos va încerca să îi prelungească înțelegerea jucătorului de 33 de ani, dar are un adversar în ceea ce privește semnarea lui Neymar: Flamengo.
Flamengo este hotărâtă să îl aducă pe Neymar, conform Goal.com, iar mutarea i-ar putea surâde brazilianului pentru că ar putea juca la un nivel mai ridicat dacă ar semna cu echipa campioană a Braziliei.
Acesta ar fi un avantaj pentru Neymar, care și-ar crește șansele să fie convocat de Carlo Ancelotti în selecționata Braziliei pentru Campionatul Mondial din 2026.
Marcelo Teixeira a declarat că dorința lui Santos este de a-l păstra pe Neymar, dar echipa nu poate să treacă peste dorința starului.
„Reînnoirea contractului lui Neymar este o prioritate pentru Santos în acest moment. Totul depinde de buget. Avem un buget care se bazează pe ceea ce putem cheltui. Discutăm și negociem în căutarea unui teren comun, adaptând contractul actual al lui Neymar până în 2026. Există intenții bune din partea lui, din partea NR (n.r. companiei care gestionează cariera atacantului) și din partea Santos.
Acesta este deja un început bun. Avem nevoie ca această ajustare să ducă la un rezultat financiar pozitiv pentru ambele părți. Suntem în discuții privind unele reînnoiri de contracte, în special cea a lui Neymar, și suntem foarte încrezători. Proiectul lui Neymar vizează și Cupa Mondială de anul viitor și suntem în acest dialog pentru a ne asigura că va rămâne.”, a spus președintele lui Santos.
Starul brazilian are 11 goluri și patru pase decisive în 30 de meciuri jucate pentru Santos în acest sezon.
10 milioane de euro este cota lui Neymar, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.