Cristiano Ronaldo (40 de ani) e întruchiparea jucătorului care e mai mare decât un club. Pentru că, de când a aterizat în Arabia Saudită, la Al-Nassr Riad, portughezul a devenit un factotum la această formație.

Rezultatul? 0 trofee, cucerite de Al-Nassr din ianuarie 2023, de când Ronaldo taie și spânzură. „Dacă Al-Nassr pierde un meci cu 3-4, dar Ronaldo dă trei goluri, toată lumea e fericită la club. Pentru că singurul lucru care contează e că a dat trei goluri Ronaldo“, spunea pentru sport.ro, în ianuarie, un antrenor român care activează de ani buni în zona Golfului Persic.

Iar faptul că Ronaldo e un veritabil „dictator“, la Al-Nassr, e confirmat acum, încă o dată, de presa arabă. Jurnaliștii din Regat au aflat că la club s-a făcut o „listă neagră“, la ordinul lui Cristiano. Acesta și-a condiționat rămânerea la echipă – contractul lui cu Al-Nassr expiră peste 2 luni – de plecările unor nume importante.

Ronaldo vrea să dea afară antrenorul, dar și directorul sportiv

Potrivit Okaz Sports, CR7 vrea, în primul rând, o remaniere masivă a lotului actual. În acest sens, ar fi cerut ca fundașul Aymeric Laporte, portarul Bento, jucătorul de bandă, Angelo Gabriel, plus atacantul Wesley să fie toți disponibilizați!

La polul opus ar fi doi jucători indispensabili, identificați de „dictatorul“ portughez: Sadio Mane și Jhon Duran.

Pe lista neagră a lui Ronaldo sunt trecuți și doi oameni importanți din stafful administrativ. Vorbim despre antrenorul Stefano Pioli, plus directorul sportiv, Fernando Hierro. Potrivit arabilor, soarta celor doi a fost deja pecetluită, ei urmând să părăsească Arabia Saudită, în foarte scurt timp.

Ronaldo va avea un buget colosal de transferuri, la Al-Nassr

Revenind la Cristiano Ronaldo, potrivit Okaz Sports, în cazul rămânerii sale, la Al-Nassr, starul portughez va avea atribuții importante în ceea ce privește creionarea lotului pentru sezonul 2025-2026.

Concret, Ronaldo va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește numirea noului antrenor, mai ales că Pioli e pe picior de plecare, fix pentru că stilul său tactic n-a fost pe placul portughezului. CR7 va decide și numirea noului director sportiv cu care va avea o colaborare strânsă pentru noile achiziții.

Potrivit jurnaliștilor arabi, ca să pună capăt secetei de trofee la Al-Nassr, Ronaldo ar urma să beneficieze de un buget colosal de transferuri, de 95 de milioane de euro!