Cristiano Ronaldo e într-o situație neplăcută, la cum stau lucrurile la ora actuală. Pentru că va urmări Mondialul Cluburilor din fața televizorului. Acest scenariu îl macină pe starul portughez!

S-a ajuns aici pentru că, de când s-a dus în Arabia Saudită, la Al-Nassr Riad, CR7 n-a câștigat nimic! De altfel, e pentru prima dată când Ronaldo se apropie de finalul contractului său cu o echipă cu care n-a cucerit niciun trofeu! Ca să ajungă cu Al-Nassr Riad, la Mondialul Cluburilor din SUA, Cristiano avea nevoie de un triumf în Liga Campionilor Asiei. Obiectivul a fost ratat însă, de fiecare dată, începând din 2023.

Cristiano Ronaldo, dorit la Chelsea pentru Mondialul Cluburilor

Actuala înțelegere pe care Ronaldo o are cu Al-Nassr Riad va expira, în această vară. Sport.ro a scris aici că arabii i-au pregătit deja portughezului un nou contract. Acesta conține niște clauze unice în fotbalul mondial!

Așadar, sunt șanse foarte mari ca Ronaldo să-și prelungească șederea, la Riad. Asta nu înseamnă însă că va fi obligat să rateze Mondialul Cluburilor. Unde va juca marele său rival, Lionel Messi, cu Inter Miami (SUA).

Presa engleză a aflat că Ronaldo e pe lista clubului Chelsea, părțile luând în calcul semnarea unui contract pe termen scurt, valabil doar pentru perioada în care se va desfășura FIFA Club World Cup 2025. 

O asemenea mutare, dacă se va concretiza, va face valuri în fotbalul internațional! Pentru că l-ar readuce pe Ronaldo în Europa. În plus, acesta și-ar trece în CV al doilea club din Premier League, după Manchester United, pentru care a evoluat, în două perioade diferite: 2003-2009 și 2021-2022.

„Ronaldo la Chelsea? O lovitură uriașă de marketing!“

Fost jucător la Chelsea Londra, francezul Florent Malouda (44 de ani) a comentat posibilitatea ca Ronaldo să semneze cu echipa patronată de Todd Boehly pentru Mondialul Cluburilor.

Ronaldo la Chelsea? Înainte de orice altceva, ar fi o uriașă lovitură de marketing, fascinantă pentru mass-media. Dar, judecând cu logica, ar fi un transfer care ar avea sens doar pentru cei de la Chelsea. Știu că, atunci când patronatul clubului s-a schimbat, Chelsea a mai luat în calcul transferul lui Ronaldo. Acum, dacă îl vor semna pentru Mondialul Cluburilor, integrarea lui Ronaldo în echipă va fi foarte dificilă. Și ar fi o mutare care ar pune presiune pe managerul Enzo Maresca“, a declarat Malouda, lăsând de înțeles că antrenorul londonezilor va fi obligat să-l joace pe Ronaldo, dacă acesta va fi adus pentru Mondialul Cluburilor.

În această competiție, Chelsea a fost plasată în grupa D, urmând să joace cu Los Angeles FC / Club America (16 iunie), Flamengo (20 iunie) și Esperance Tunis (25 iunie). Primele două clasate vor avansa în optimi.