VIDEO Dezastru fără Leo Messi! Inter Miami s-a făcut de râs în MLS

Leo Messi Inter Miami Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 24 Martie 2024, 10:03
Data actualizarii: Duminica 24 Martie 2024, 10:04

Inter Miami, formație patronată de David Beckham, a reușit să atragă numeroase staruri, însă echipa din MLS este în continuare inconstantă în privința rezultatelor.

Fără Lionel Messi, accidentat, Inter Miami a pierdut clar meciul din MLS cu New York Red Bulls, scor 0-4. Scoțianul Lewis Morgan a reușit un hat-trick, iar celălalt gol a fost înscris de Wikelman Carmona.

Inter Miami, umilită fără Leo Messi

Deși Messi a fost absent, Inter Miami a avut câteva nume importante în echipa de start, precum Luis Suarez, Sergio Busquets sau Jordi Alba.

Pentru Inter Miami a fost al doilea eșec suferit în primele șase etape din noua stagiune a MLS. Cu toate acestea, clubul condus de David Beckham ocupă locul secund în Conferința de Est, cu 10 puncte, la o lungime în spatele liderului Cincinnati, care are un meci mai puțin.

Lionel Messi nu a mai jucat pentru Inter Miami de la meciul cu Nashville (3-1), disputat pe 14 martie. Argentinianul a suferit atunci o accidentare care l-a făcut să rateze inclusiv meciurile echipei naționale din această lună.

Potrivit presei din Argentina, Messi va rata și meciul cu New York City, de pe 30 martie. Revenirea atacantului ar fi preconizată pentru începutul lunii aprilie.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!