Campion în Olanda în sezonul precedent din postura de titular, Dennis Man a fost mai mult rezervă în această stagiune, bifând doar 159 de minute în Eredivisie. Despre transferul său s-a vorbit și în vară, dar în cele din urmă românul a rămas sub comanda lui Peter Bosz.
Dennis Man, al treilea cel mai mare salariu de la PSV Eindhoven
În această perioadă, presa din străinătate a scris despre interesul unor formații precum Valencia, Atalanta sau Lazio pentru extrema dreaptă. Ultima a demarat deja negocierile cu olandezii pentru un împrumut până la finele sezonului, cu opțiune de cumpărare.
Pentru PSV, un eventual transfer al lui Dennis Man ar urma să ”cântărească” și la nivelul bugetului, deoarece românul este al treilea cel mai bine plătit jucător din echipă!
Potrivit capology.com, fostul jucător de la Parma are un salariu anual de 1,5 milioane de euro. Doar Letsharel Geertuida și Sergino Dest îl depășesc în acest top, cu remunerații anuale de două milioane de euro.
Cu bonusurile din contract, care sunt în valoare de 600.000 de euro, Man poate ajunge la 2,1 milioane de euro într-un sezon competițional.
Esmir Bajraktarevic, bosniacul care este titular acum pe postul de extremă dreaptă la PSV, este la polul opus al clasamentului. Anual, acesta câștigă 200.000 de euro.