VIDEO David Kiki de la FCSB, ZERO pe linie la Cupa Africii! ”Îndepărtat” definitiv de un alt jucător din Superligă

David Kiki de la FCSB, ZERO pe linie la Cupa Africii! ”Îndepărtat” definitiv de un alt jucător din Superligă Fotbal extern

Cupa Africii pe Națiuni, CAN 2025, se desfășoară în Maroc.

Senegal, RD Congo şi Benin s-au calificat, marţi seara, din Grupa D, în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni 2025, competiţie găzduită de Maroc.

Senegal - Benin 3-0: Yohan Roche de la Petrolul Ploiești, titular ca de obicei la învinși, chiar pe postul lui David Kiki

Senegal a învins Benin la scor de forfait, 3-0, la Tanger, prin golurile marcate de fundaşul Abdoulaye Seck (Maccabi Haifa), în minutul 38, de atacantul Habib Diallo (Metz), în minutul 62, şi de Cherif Ndiaye (Samsunspor), în minutele adiţionale (90+7), din penalty.

''Leii din Teranga'', care se numără între favoriţii la câştigarea trofeului, au pierdut însă o piesă de bază în perspectiva optimilor de finală, pe căpitanul Kalidou Koulibaly (Al Hilal), care a fost eliminat în minutul 71.

Fundaşul Yohan Roche (Petrolul Ploieşti) (foto) a fost, ca de obicei, integralist în echipa Beninului, iar David Kiki (FCSB) a rămas, tot ca de obicei, pe banca de rezerve și astfel tot fără minute la turneul final.

Roche, care a și marcat în meciul precedent cu Botswana, în mod normal fundaș central, chiar a fost folosit pe postul de fundaș stânga, acolo unde evoluează Kiki.

RD Congo - Boswana 3-0

RD Congo a trecut de Botswana tot cu acelaşi scor, 3-0, la Rabat, prin punctele semnate de Nathanael Mbuku (31) și Gael Kakuta (41 - din penalty și 60).

Botswana nu a obţinut niciun punct la cele două participări ale sale la turneele finale ale competiţiei.

Senegalul a ocupat primul loc, cu 7 puncte (+6), urmată de RD Congo, 7 puncte (+4), Benin, 3 puncte, Botswana, 0 puncte.

Benin - Egipt în optimile de finală

În optimi, RD Congo va da piept cu Algeria, campioana din 2019. 

Un meci foarte greu va avea şi Benin, contra Egiptului, care deţine recordul de titluri la CAN, scrie Agerpres.

În schimb, Senegal va înfrunta a treia clasată în Grupa E. 

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!