Antrenorul român și-a lăudat echipa pentru prestație, pe care a numit-o cea mai bună din ultimii 20 de ani în deplasare la Torino, dar a tunat la adresa lipsei de pragmatism a jucătorilor săi.
"Echipa a dominat din primul minut, a venit aici să-și facă jocul. Din păcate, a lipsit luciditatea în a înțelege momentele cheie, unde poate am fi putut fi mai pragmatici pentru a valorifica sacrificiile făcute pe teren și a ne întoarce la Milano mai fericiți", a zis Chivu, citat de FcInterNews.it.
Chivu respinge "fantoma" finalei Champions League
Întrebat dacă finalul de meci are vreo legătură cu o posibilă traumă rămasă după finala Ligii Campionilor, tehnicianul a fost tranșant și a respins vehement ideea.
"Nu, nu are nicio legătură. Trebuie să înțelegem momentele și să facem lucrurile bine, nu frumos. Băieții au uitat meciul acela și îmi demonstrează zilnic asta, muncind din greu. Nu putem uita ce am făcut azi, în ultimii 20 de ani nu am mai văzut o asemenea prestație aici. Am pierdut, dar performanța rămâne", a transmis antrenorul.
Deși Inter are un start fals de sezon, cu două înfrângeri în primele trei etape, Chivu rămâne optimist. "Sunt încrezător, pentru că la asemenea prestații viitorul nu mă îngrijorează. Trebuie doar să găsim acel pragmatism", a încheiat românul, care a oprit și o polemică legată de atacantul Marcus Thuram (care ar fi fost surprins zâmbind la finalul meciului): "Haideți să încetăm cu polemicile, nu fac bine nimănui. Pe mine mă interesează atitudinea echipei, care azi a fost cea corectă".