Cosmin Contra vrea să revină în LaLiga: "Merit o nouă șansă! M-aș descurca la orice echipă din Spania"

Cosmin Contra Damac Getafe Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 10:55
Data actualizarii: Sambata 13 Ianuarie 2024, 10:53

Cosmin Contra (48 de ani), fostul selecționer al naționalei României, antrenează de doi ani și jumătate în țările arabe, însă recunoaște că ar vrea să revină în Spania.

Contra a încheiat excelent anul la Damac, pe locul 5, în spatele forțelor din campionatul Arabiei Saudite. Pentru "Guriță" este a doua experiență consecutivă în Orientul Mijlociu, după ce în sezonul 2021/2022 a ratat dramatic titlul cu Al Ittihad, în ultima etapă.

Cosmin Contra vrea să revină în LaLiga

După rezultatele bune obținute în Arabia Saudită, Contra recunoaște că se gândește la revenirea în Spania, acolo unde a antrenat la Getafe, în perioada martie 2014 - ianuarie 2015.

"E foarte greu să intru în circuit pentru că sunt mulți antrenori și puține echipe, însă cred că merit o nouă șansă pentru ceea ce am reușit la Getafe la momentul respectiv. Tot ce pot să sper este că într-o zi voi avea din nou ocazia de a demonstra.

Eu am ajuns la Getafe cu puțină experiență. Dacă nu primești oportunități, nu ai cum să demonstrezi. Lucrez în alte părți, însă cu mai puține resurse. Nu vreau să mă laud eu, vorbesc rezultatele. Îmi cunosc potențialul și știu că m-aș putea descurca la orice echipă din Spania", a spus Cosmin Contra, într-un interviu acordat pentru Relevo.

  • 29 de meciuri a strâns Contra pe banca lui Getafe, când echipa evolua în LaLiga. A înregistrat 10 victorii, 7 remize și 12 înfrângeri
  • Cosmin Contra a mai antrenat la Poli Timișoara, echipa de tineret a lui Getafe, Fuenlabrada, Petrolul, Guangzhou, Alcorcon, Dinamo, naționala României și Al Ittihad

Cosmin Contra impresionează în Arabia Saudită

După primele 19 etape, Damac ocupă locul 5, cu 30 de puncte, sub granzii Al Hilal, Al Nassr, Al Ahli și Al Taawon. O contribuție importantă pentru rezultatele echipei a avut-o Nicolae Stanciu, mijlocașul marcând 5 goluri și oferind 5 pase decisive.

  • Damac este neînvinsă pe teren propriu în acest sezon (5 victorii, 4 remize), performanță cu care se mai pot lăuda doar Al Hilal și Al Ahli
  • Primul meci oficial al lui Damac din 2024 este programat pe 15 februarie, contra lui Al Shabab
  • Cosmin Contra a antrenat la Al Ittihad în sezonul 2021/2022, când a ratat dramatic titlul în fața lui Al Hilal.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!