Melbourne, Doha, Tokyo și Viena sunt cele patru locuri în care Carlos Alcaraz (23 de ani, 3 ATP) a cunoscut gustul victoriei, în 2026.
Triumfător în capitala Japoniei, ibericul s-a întors cu succes pe „Bătrânul Continent,” unde l-a învins pe australianul Alex De Minaur, în finala turneului ATP 500 de la Viena, scor 6-1, 6-4.
Carlos Alcaraz, în revenire de formă, înaintea Turneului Campionilor
De o superioritate incontestabilă în ultimul act al întrecerii, Carlos Alcaraz a reușit să câștige și cel mai spectaculos schimbi de mingi al confruntării, un punct în care și-a demonstrat, încă o dată, viteza incredibilă de deplasare în teren, dar și abilitatea de a rezolva situațiile de joc în cel mai eficient mod posibil.
Fără să aleagă loviturile sigure, Alcaraz a făcut diferența într-un meci pe care l-a dominat și în care a arătat că se îndreaptă, încet, dar sigur, spre forma pe care a dovedit-o în startul sezonului, când a devenit cel mai tânăr tenismen din istorie care a completat marele șlem.
Alcaraz, triplu câștigător de turneu ATP 500, în 2026, la Doha, Tokyo și Viena
Deși a fost absent din circuitul ATP timp de patru luni și jumătate, acuzând o problemă la încheietura mâinii drepte, Carlos Alcaraz a reușit nu doar să câștige marele premiu pus în joc în Austria, ci și un bonus în valoare de $698,500, din partea oficialilor ATP.
Mai bine de jumătate de milion de dolari este valoarea bonusului, adăugată celor $587,027 apropiate prin câștigarea trofeului vine în urma unui loc 2 ocupat de Carlos Alcaraz în clasamentul performanțelor obținute în calendarul turneelor de calibru ATP 500, în 2026.
Triplu câștigător, la Doha, Tokyo și Viena, în competiții ATP 500, Alcaraz a fost al doilea cel mai performant tenismen în aceste întreceri, clasându-se chiar în spatele lui Alex De Minaur, advesarul învins la Viena, notează Sportskeeda.
Câștigător doar la Rotterdam, în 2026, dar cu mai multe victorii adunate în aceste turnee, De Minaur a primit un bonus în valoare de $1,22 milioane, aproape dublu față de cel încasat de Alcaraz.