Eroul de anul trecut, antrenorul hulit de acum. Cam așa se poate descrie situația lui Cosmin Contra (50 de ani) la Al-Arabi Doha (Qatar).
În octombrie 2025, când Contra a fost numit pe banca acestei formații, Al-Arabi era ciuca bătăilor, pe penultimul loc al clasamentului și amenințată cu retrogradarea. „Guriță“ a redresat situația de o manieră impresionantă, înșirând victoriile. În acel moment, Contra era printre cei mai apreciați antrenori din Qatar Stars League. Astăzi, la aproape un an distanță, românul e sub presiune și tocmai a intrat în colimatorul suporterilor.
Contra, pus la zid din cauza conflictului cu Oussama Tannane
După un debut de sezon un pic sub așteptări, cu o singură victorie și trei egaluri, Cosmin Contra a intrat în conflict și cu un jucător de la Al-Arabi. Vorbim despre marocanul Oussama Tannane (32 de ani), transferat în vară. Mijlocașul african a fost printre cei mai buni jucători de la Al-Arabi, în primele trei partide ale sezonului, contribuind la trei goluri. Apoi însă, a dispărut de pe foaia de joc pentru întâlnirea din weekendul trecut: 0-0 cu Qatar SC.
Excluderea lui Tannane a fost decisă de Contra, după un incident la ultimul antrenament de dinaintea jocului. Concret, marocanul, nervos deja că e mereu rezervă, și-a scos tricoul în timpul unui joc-școală și a dat cu el de pământ. Imediat, a fost trimis la vestiar și scos din lot pentru partida cu Qatar SC.
Între timp, conducerea clubului Al-Arabi a intervenit pentru a detensiona atmosfera. Jucătorul a fost pus să-și ceară scuze față de Contra, iar acesta a fost obligat să-l reprimească pe Tannane în lot. Dar scandalul e departe de final. Pentru că antrenorul român și-a pus suporterii în cap prin acest conflict!
Potrivit presei arabe, fanii lui Al-Arabi au pornit o campanie online împotriva lui Contra. Românului i s-a transmis un mesaj clar: „Ai depășit linia roșie în urma conflictului cu Tannane!“.