Plecarea din România a fost exact genul de „șut în fund“, care i-a prins bine lui Andrea Compagno!
Dacă la FCSB, italianul devenise un „client“ al lui Gigi Becali, în ciuda cifrelor sale bune (20 de goluri, în 55 de meciuri), în Asia, Andrea a atins culmile gloriei, ca fotbalist. El tocmai a devenit campion, în K-League, după cum Sport.ro a arătat aici. Și, chiar dacă s-a accidentat în partida care a adus titlul pentru Jeonbuk Hyundai, problema medicală a italianului s-a dovedit a fi mai puțin gravă decât s-a crezut, inițial. Compagno va rata ultimele partide ale sezonului, dar rămâne un personaj foarte îndrăgit, în Coreea de Sud.
Andrea Compagno s-a mândrit cu copilul său în fața fanilor
Fostul star al FCSB-ului și-a câștigat statutul de vedetă, la Jeonbuk Hyundai, datorită celor 18 goluri înscrise, în acest sezon. Sport.ro a oferit aici un clip video cu toate reușitele italianului, în Coreea.
Pe lângă perioada bună, pe care o traversează din punct de vedere fotbalistic, lui Compagno îi merge bine și în viața personală. Pentru că fiul său s-a născut de curând, fiind „trofeul“ cel mai de preț al italianului.
De altfel, Compagno s-a și mândrit cu băiețelul său, în fața fanilor, după cum se poate vedea aici.