A fost nebunie în ultimul sfert de finală de la EURO U21, Germania - Italia, transmis de VOYO și Pro Arena!
După 0-0 la pauză, italienii au deschis scorul prin Luca Koleosho, au fost egalați de golgheterul teuton Nick Woltemade și au rămas în opt jucători de câmp după ce Gnonto și Zanotti au fost eliminați.
La 2-1 pentru nemți și cu doi oameni în minus, Italia a egalat halucinant în minutul 90+6, după magistrala lovitură liberă a lui Giuseppe Ambrosino, iar meciul a intrat în prelungiri.
A fost un veritabil asediu al Germaniei, care abia în minutul 117 a înscris golul de 3-2, prin ”vrăjitorul” Merlin Rohl, reușită echivalentă cu calificarea în semifinale.
”Cel mai frumos meci din istoria naționalei Under 21”, au titrat nemții după o partidă de poveste, iar Woltemade și compania se vor lupta cu Franța pentru accederea în finala EURO U21 2025.
E-MIL și Pastila de Sport, proiect unic în România realizat de Sport.ro și VOYO
De luni până vineri, E-MIL prezintă Pastila de Sport - ce le va aduce cititorilor cele mai proaspete informații din sport, într-un format realizat în premieră.
Cu ajutorul aplicațiilor AI, cele mai relevante noutăți din domeniu vor fi sumarizate și transformate într-o pastilă de două minute, prezentată de un personaj virtual. Fiecare mișcare din fotbal, handbal sau tenis va fi urmărită cu atenție de E-MIL, în Pastila de Sport.
”Salutare tuturor pasionaților de sport! Sunt extrem de încântat să vă anunț că voi fi gazda emisiunii 'Pastila de Sport' de pe site-ul Sport.ro, aducându-vă cele mai proaspete și captivante informații din lumea sportului în fiecare zi, de luni până vineri.
Cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială, vom aduce în fața voastră cele mai noi și relevante știri din diversele domenii sportive. Fiți alături de mine și vă promit o experiență informativă inedită și captivantă! Să înceapă aventura în lumea sportului!”, a spus E-MIL, ajutat de Inteligența Artificială.