Ianis Hagi, revenit pe terenul de fotbal, după 132 de zile. Iată știrea serii, în fotbalul românesc, după ce microbiștii din țară au stat cu sufletul la gură, de-a lungul verii, pentru a vedea unde va ajunge fiul lui Gheorghe Hagi, pus pe liber de Rangers.

Debutul lui Ianis Hagi, la Alanyaspor, a fost de bun augur. Pentru că, trimis pe teren la scorul de 1-1, mijlocașul român a prins pe gazon faza care a inclinat balanța în favoarea formației sale. Sport.ro a arătat aici cum s-a schimbat partida, după introducerea lui Ianis Hagi pe teren, dar și notele sale pentru cele 24 de minute în care a jucat.

Ianis Hagi, cifrele debutului, la Alanyaspor

Și, totuși, concret, cât a contribuit Ianis Hagi, la victoria obținută de Alanyaspor? Un răspuns, în acest sens, îl avem în cronica apărută în publicația locală, Antalya Korfez. Aici, numele lui Ianis Hagi e pomenit o singură dată, în caseta tehnică, unde a fost consemnată introducerea românului pe teren, în minutul 66, în locul lui İbrahim Kaya.

Și Sofascore l-a pus pe Ianis Hagi sub „lupa“ sa. Sursa citată a notat că, în minutele în care a fost pe teren, românul a avut zece atingeri ale balonului. Precizia paselor sale? De 60% (3 din 5 și-au găsit destinatarul). Iată restul cifrelor trecute în dreptul lui Ianis Hagi:

*Șuturi pe poartă: 0

*Șuturi pe lângă poartă: 1

*Încercări de dribbling: 0

*Mingi pierdute: 3

*Dueluri câștigate la sol: 2/3

*Dueluri aeriene câștigate: 2/3

*Faulturi suferite: 2