Înfrângerile drastice cu Union Saint-Gilloise (0-3) și Cercle Brugge (0-3) i-au fost fatale, iar conducerea clubului a decis să rezilieze contractul românului cu efect imediat.

În locul său, Standard l-a instalat pe Vincent Euvrard (43 de ani), tehnician care a pregătit ultima dată pe Dender. Acesta a semnat un contract valabil pe doi ani și va debuta pe banca noii sale echipe chiar la meciul cu Louvain.

Belgienii au rămas mască după demiterea lui Mircea Rednic: „Greșeală gravă!”

Rednic venise în vară cu un obiectiv clar: să readucă formația din Liege în zona cupelor europene, după un sezon dezamăgitor încheiat pe locul 12. Totuși, mandatul său s-a încheiat înainte să prindă contur.

Decizia de a-l demite atât de repede pe Rednic i-a surprins chiar și pe jurnaliștii belgieni. Alexandre Braeckman, de la RTL Sports, a reacționat dur pe Twitter și a pus sub semnul întrebării strategia conducerii lui Standard.

„Îmi pare rău, dar nu înțeleg nimic. Nu că aș fi crezut că Rednic va rezista mult, dar e o eroare de management, cu o instabilitate totală. O greșeală inițială de selecție a dus la tot acest haos. Într-un club de un asemenea calibru, asta e o greșeală gravă”, a scris jurnalistul.

Mircea Rednic, o legendă pentru Standard Liege

Mircea Rednic o lasă pe Standard Liege pe locul opt după cinci etape, cu șapte puncte. Lider este surpriza St. Truiden, care a strâns 13 puncte, cu patru victorii și un rezultat de egalitate.

31 de meciuri a strâns Rednic la Standard în precedentul mandat (octombrie 2012 - mai 2013). A înregistrat 16 victorii, 6 remize și 9 înfrângeri. Ca jucător, ”Puriul” a evoluat timp de cinci ani la Standard, între 1991 și 1996, reușind să câștige și o Cupă a Belgiei.