Arabii au luat decizia în privința fostului star al FCSB-ului: anunțul oficial

Arabii au luat decizia în privința fostului star al FCSB-ului: anunțul oficial Fotbal extern

La fel ca și în Europa, în zona Golfului Persic întrecerile fotbalistice se apropie de final.

Cade cortina peste sezonul fotbalistic la nivel de cluburi. Pentru că, începând de astăzi, mai avem doar 32 de zile până la startul Mondialului din Canada, Mexic și SUA (11 iunie – 19 iulie).

Practic, în următoarele două săptămâni, se vor încheia cele mai multe întreceri fotbalistice din lume. În weekend, în Qatar, se va încheia sezonul 2025-2026, în mod oficial. Titlul s-a decis demult, fiind câștigat de Al-Sadd Doha, formație pregătită de Roberto Mancini. Și campioana va avea șansa de a realiza eventul. 

Florinel Coman, o dezamăgire la Al-Gharafa

  • Coman lat insta

Florinel Coman, „lipit“ de banca de rezerve

Sâmbătă, de la ora 17:30, ora României, e programată finala Amir Cup 2026. Aici, Al-Sadd va întâlni Al-Gharafa, echipa lui Florinel Coman (28 de ani). În avancronica partidei, arabii au publicat echipele probabile. Și, din păcate, Coman e anunțat rezervă, încă o dată.

Ce-i drept, acest statut al fostului golgheter al FCSB-ului nu mai e o surpriză. Florinel urmează să părăsească Al-Gharafa și, drept urmare, în ultimele două meciuri, în sferturile și semifinalele Amir Cup 2026, n-a primit niciun minut! De fiecare dată, românul a rămas pe banca de rezerve!

În acest context, Sport.ro a anunțat unde poate ajunge Coman, după două sezoane extrem de modeste, în care a jucat puțin spre deloc, atât la Al-Gharafa, cât și la Cagliari.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!