FOTO ȘI VIDEO Accidentare horror pentru Adnan Golubovic! Fostul dinamovist a urlat de durere și a fost scos imediat de pe teren

Accidentare horror pentru Adnan Golubovic! Fostul dinamovist a urlat de durere și a fost scos imediat de pe teren Fotbal extern

Adnan Golubovic (31 de ani), fostul portar titular al lui Dinamo timp de două sezoane, trece printr-o perioadă dificilă. 

Slovenul a suferit o accidentare gravă la cot în partida dintre NK Bravo și NS Mura, disputată pe 29 august, iar în septembrie a fost operat. Portarul nu va mai juca în 2026, iar revenirea sa este estimată pentru începutul anului viitor.

Accidentarea s-a produs în minutul 30 al meciului din etapa a șaptea a campionatului Sloveniei. La un corner executat de Marko Simonic, Golubovic a încercat să prindă mingea, dar a lovit puternic bara cu mâna dreaptă. Ulterior, a căzut pe mâna și cotul stâng, iar faza a continuat cu golul marcat de Marwann Nzuzi, după o respingere imperfectă a lui Borna Proleta. VEZI VIDEO MAI JOS

Golubovic a fost transportat imediat la spital

Portarul a părăsit terenul în dureri mari și a fost transportat la spital. Investigațiile medicale au arătat că acesta a suferit o ruptură parțială a tendonului tricepsului, o leziune care afectează mobilitatea și forța brațului.

  • Golubovic2

Potrivit informațiilor apărute în presa slovenă, intervenția nu a necesitat imobilizarea brațului, astfel că recuperarea a putut începe rapid. Cu toate acestea, fostul dinamovist nu va mai evolua în acest an, iar revenirea este așteptată la începutul lui 2027.

Slovenul a părăsit-o pe Dinamo în iulie 2025 și a semnat cu FC Ballkani, din Kosovo. În cele 16 meciuri disputate pentru această formație, a primit 26 de goluri și a încheiat doar trei partide fără gol încasat. În vara lui 2026, s-a întors în Slovenia și a semnat cu NS Mura.

Golubovic a debutat cu o victorie, 2-1 cu Brinje, apoi a pierdut cu FC Koper, scor 0-1, înainte de accidentarea din partida cu Bravo.

Problemele din ultima perioadă s-au reflectat și în cota sa de piață. Dacă în toamna lui 2024, când evolua la Dinamo, era evaluat la 700.000 de euro, acum valoarea sa este de aproximativ 250.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Nici NS Mura nu traversează o perioadă bună. Echipa ocupă locul al nouălea în campionatul Sloveniei, cu 10 puncte, și are un avans de patru puncte față de ultima clasată, Radomlje, care a disputat însă un meci mai puțin.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!