Antrenorul român și-a asigurat primul transfer al verii, aducându-l pe Greg Taylor, un fundaș stânga scoțian în vârstă de 27 de ani, rămas liber de contract după despărțirea de Celtic.
Conform presei din Grecia, internaționalul scoțian era ținta principală a campioanei Greciei pentru a acoperi flancul stâng al apărării. Cele două părți au ajuns la un acord pentru un contract valabil pe următoarele trei sezoane.
Vine de la Celtic, unde a fost om de bază
Greg Taylor nu este un nume oarecare. Fundașul vine la Salonic după o perioadă solidă la Celtic, unul dintre giganții fotbalului scoțian. Taylor a adunat nu mai puțin de 216 meciuri pentru Celtic, reușind să marcheze 9 goluri și să ofere 33 de pase decisive, cifre impresionante pentru un apărător.
Mutarea se înscrie în planul de întărire a lotului pus la cale de conducerea lui PAOK. După ce s-a ajuns la o înțelegere verbală pentru continuarea cu mijlocașul Soualiho Meite și a fost oficializată venirea portarului Jiri Pavlenka, aducerea lui Taylor reprezintă următoarea piesă importantă în angrenajul gândit de Lucescu.
Fundașul scoțian este așteptat în Grecia pentru a parafa noua înțelegere cu "vulturii" și pentru a se alătura lotului condus de tehnicianul român în cantonamentul de pregătire.