OFICIAL Lovitură în Formula 1: Charles Leclerc a semnat!

Lovitură în Formula 1: Charles Leclerc a semnat! AUTO

Pilotul de 28 de ani, cu opt victorii în cursele din Marele Circ, a luat o decizie importantă în privința viitorului său.

Pilotul monegasc, Charles Leclerc, şi-a reînnoit contractul pe mai mulţi ani cu Ferrari, echipă la care concurează în Formula 1 din 2019.

Anunțul a fost făcut, astăzi, de scuderia din Maranello și vine înaintea Grand Prix-ului de la Monaco (5-7 iunie), a 6-a cursă a sezonului 2026.

''Nu aş putea fi mai fericit să continui această călătorie cu Scuderia Ferrari HP, care pentru mine este mult mai mult decât o echipă. Este echipa pe care am iubit-o dintotdeauna şi din care am visat să fac parte încă din copilărie şi care, după toţi aceşti ani, a devenit o a doua familie pentru mine'', a declarat pilotul, potrivit Agerpres.

Leclerc, în vârstă de 28 de ani, va continua astfel o relaţie începută în 2016, când s-a alăturat Academiei de Piloţi Ferrari, înainte de a se alătura echipei principale în 2019, după ce a câştigat campionatul de Formula 2 în 2017.

''Împreună am împărtăşit momente incredibile şi unele mai dificile, dar cred în echipă mai mult ca niciodată şi sunt profund recunoscător că pot continua să luptăm pentru obiectivul nostru comun: să readucem titlul mondial la Maranello. A fi pilot Ferrari este un vis, dar şi o responsabilitate pe care nu o iau niciodată ca fiind de la sine înţeleasă'', a adăugat pilotul monegasc.

Charles Leclerc va continua la Ferrari

  • Leclerc getty2

Leclerc este al doilea pilot Ferrari cu cele mai multe starturi în Marile Premii de Formula 1 şi al doilea cu cele mai multe pole position-uri, în urma legendarului Michael Schumacher.

Deşi echipa nu a specificat durata acordului reînnoit, Ferrari a subliniat că împărtăşeşte aceleaşi obiective sportive cu pilotul şi şi-a exprimat încrederea în continuarea construirii împreună a unei ere de succes în campionat.

Directorul echipei Ferrari, Fred Vasseur, a subliniat că reînnoirea contractului este firească: ''În aceste sezoane, am văzut nu doar cum unul dintre cei mai puternici piloţi din Formula 1 a crescut, ci şi o persoană care simte profund legătura cu această echipă şi cu tot ceea ce reprezintă Ferrari''.

Leclerc este al 3-lea în clasamentul piloţilor din acest sezon cu 75 de puncte, în timp ce coechipierul său Lewis Hamilton ocupă locul 4 cu 72 de puncte.

La constructori, Ferrari ocupă poziţia secundă cu 147 puncte, după Mercedes cu 219 puncte.

Publicitate
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!