După 2-2 în Scoția, Jimmy Thelin descrie returul de la București drept o finală. Antrenorul suedez de la Aberdeen spune că a făcut o analiză amplă a adversarei după prima manșă și se arată încrezător în calificare.
Jimmy Thelin, înainte de FCSB - Aberdeen: "Va fi ca o finală mâine. Am văzut niște puncte slabe pe care vom încerca să el speculăm"
"Cred că de obicei există diferențe în ceea ce privește modul în care o echipă joacă acasă și modul în care joacă în deplasare. FCSB și-a arătat calitățile în meciul tur și cu siguranță am avut de învățat din acel joc. Am văzut însă și niște puncte slabe pe care vom încerca să le speculăm mâine.
Ambele echipe știu miza acestui joc și vor să câștige. Va fi un meci diferit mâine, dar consider că suntem pregătiți. Ne simțim foarte bine pregătiți și am învățat câteva lucruri importante după meciul tur", a spus Jimmy Thelin, la conferința de presă de la București.
Întrebat cine este acum favorită la calificare, tehnicianul lui Aberdeen a răspuns: "Nu mă gândesc la asta. Mă gândesc doar la echipa mea și la calitățile noastre, însă ne respectăm adversarul, care este unul puternic. FCSB are un antrenor bun, dar noi trebuie să credem în noi. Va fi ca o finală mâine".
Întrebat pe cine consideră cel mai important jucător de la FCSB, Thelin a replicat: "Nu prea vreau să vorbesc despre jucătorii adversarei acum. FCSB are mulți jucători buni, dar concentrarea mea este acum la jucătorii mei".
Jimmy Thelin: "Becali are încredere în echipa lui, la fel cum și noi credem în echipa asta"
În privința formei slabe a lui FCSB din campionatul intern - doar doar 5 puncte în 7 etape - Thelin a declarat: "Este o diferență între meciurile din campionat și cele din play-off-ul Europa League. Meciul de mâine l-aș compara cu finala Cupei Scoției pe care am jucat-o sezonul trecut. Astfel de jocuri sunt diferite, sunt alte emoții. Avem mare încredere că putem reuși mâine".
Acuzat de aroganță în Scoția după ce s-a arătat ferm convins că FCSB va elimina Aberdeen, Gigi Becali a plusat cu o zi înainta returului, când a declarat că acum vizează câștigarea Europa League. Jimmy Thelin a avut o replică scurtă pe marginea acestui subiect.
"Nu am nimic de spus despre asta. Nu am citit și nu am auzit declarațiile respective. Patronul de la FCSB are încredere în echipa lui, la fel cum și noi credem în noi, în jucătorii noștri", a mai pus Jimmy Thelin.