Celta Vigo începe aventura europeană din acest sezon după un start modest în La Liga. Formația ocupă locul 16, cu doar 4 puncte după primele șase etape.
Ionuț Radu a avut evoluții solide până în acest moment și era anunțat titular pentru duelul cu Omonia. Situația s-ar fi schimbat însă în ultimele ore.
Răsturnare de situație: Ionuț Radu, rezervă!
Potrivit presei din Turcia, Claudio Giraldez ar urma să îl menajeze pe portarul român pentru partida din Europa League. Altay Bayindir este așteptat să apere în poarta Celtei, într-o formulă cu trei fundași.
Turcul în vârstă de 28 de ani este împrumutat de Celta Vigo de la Manchester United până la finalul sezonului 2026/27. Bayindir este cotat la 5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
De cealaltă parte, Omonia Nicosia vine după un parcurs lung în preliminariile europene. Campioana Ciprului a fost eliminată de Kairat Almaty în turul al doilea al calificărilor pentru Champions League, apoi a trecut de Lincoln și St. Truiden pentru a ajunge în Europa League.
Omonia are un start modest și în campionatul intern, cu o victorie și două rezultate de egalitate după primele trei etape. Florin Tănase s-a transferat la formația cipriotă în această vară.