Echipa lui Elias Charalambous și-a aflat vineri adversarii, în urma tragerii la sorți de la Monaco.
Campioana României va întâlni în grupa unică pe: Feyenoord, Dinamo Zagreb, Fenerbahce, Steaua Roșie, Young Boys, Basel, Bologna și Go Ahead Eagles.
Prunea a văzut adversarii FCSB-ului din Europa League și a reacționat imediat
Florin Prunea, fost portar al naționalei, consideră că roș-albaștrii au picat într-o grupă dificilă, dar crede că formația va arăta din ce în ce mai bine.
„”E o diferență mare între cele două competiții (n.r. Europa League vs. Conference League). Dacă ne uităm la adversarele celor două echipe de la noi, cred că FCSB va întâlni grupări mai valoroase.
Dar cei de la FCSB au șansa lor, deși sunt acolo echipe greu de învins. Sunt adversari mai grei față de cei de anul trecut.
Toată lumea a cerut Fenerbahce, dar Fener are acum o cotă de piață uriașă, de peste 200 de milioane de euro. Bun, a plecat Mourinho, dar rămâne o nucă tare.
Apoi, am văzut Steaua Roșie în dubla cu Pafos, nu m-a speriat, nu m-a dat pe spate. Plus că au probleme cu bugetul, așa că eu cred că vor vinde, pentru că au și salarii de două milioane de euro pe an.
Dinamo Zagreb, unde director general e Boban, a avut în frunte doi frați Mamic, care au vândut absolut tot de acolo, de aceea au și plecat din țară, dar rămâne o forță.
FCSB se poate bate cu aceste echipe, dar nu va fi ușor.
Sunt convins, pentru că FCSB a început să crească, va arăta din ce în ce mai bine”, a spus Prunea la Digi Sport.
Florin Gardoș, la Play On Sport: "FCSB nu trebuie să piardă cu Young Boys și Go Ahead Eagles"
Florin Gardoș (36 de ani), dublu campion al României cu FCSB și unul dintre protagoniștii sezonului 2012/2013, când formația roș-albastră a ajuns până în optimile de finală din Europa League, a comentat la Play On Sport tragerea la sorți.
Fostul stoper de la Southampton crede că FCSB este obligată să obțină puncte din duelurile cu Young Boys și Go Ahead Eagles, echipele cele mai accesibile din lista de opt, în opinia sa.
"În mod normal, mă gândesc la Go Ahead Eagles și la Young Boys. Aici, cel puțin, nu ar trebui să pierdem cu astea două. În rest, sunt echipe foarte bune. Chiar și Basel, care a suferit în anii trecuți, dar în sezonul trecut a câștigat titlul în Elveția.
Vor fi genul de meciuri ca duelurile cu PAOK din sezonul trecut", a spus Florin Gardoș, la Play On Sport, emisiune transmisă de VOYO.