Prima reacție de la ”U” Cluj după egalul cu Dinamo Kiev

Prima reacție de la ”U” Cluj după egalul cu Dinamo Kiev Europa League

Radu Constantea, oficialul lui ”U” Cluj a reacționat după egalul cu Dinamo Kiev.

”U” Cluj a remizat în meciul tur cu Dinamo Kiev, scor 0-0, din primul tur al preliminariilor Europa League.

Meciul s-a jucat Lublin în Polonia, iar returul va avea loc pe Cluj Arena.

Oficialul lui ”U” Cluj a anunțat ce urmează pentru Jovo Lukic 

Radu Constantea, președintele lui ”U” Cluj a reacționat după remiza din meciul tur cu Dinamo Kiev și s-a declarat mulțumit de felul în care a evoluat echipa lui Cristiano Bergodi.

Oficialul ardelenilor a pus accent pe valoare pe care o are echipa ucraineană și o consideră în continuare pe Dinamo Kiev favorită la calificare.

„Dinamo Kiev era favorită și este în continuare. Este un rezultat foarte bun. E clar, ne așteptam ca ei să aibă posesia, am pregătit meciul să nu le dăm spații, sunt foarte periculoși. Am avut și noi o ocazie foarte periculoasă, dar suntem mulțumiți. Nu am avut nici principalul marcator, adică pe Jovo Lukic. 

Cu siguranță ne-am fi dorit să abordăm returul cu un rezultat bun pentru noi, acest 0-0 ne dă o șansă. Dinamo Kiev este principala favorită la calificare, dar abordăm cu încredere returul. Suntem mulțumiți de toată echipa. 

Ar fi realizare foarte mare să eliminăm Dinamo Kiev. Creștem de la an la an. Nu avem un finanțator puternic ca să ne ajute, iar o calificare ne-ar ajuta. 

În primele 20, 25 de minute s-a văzut o crispare, dar ne-am revenit. Dinamo Kiev este o echipă foarte bună și era important să revenim la Cluj cu un rezultat pozitiv. Rezultatul a fost echitabil”, a spus Radu Constantea la Digi Sport.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!