Elevii lui Elias Charalambous au intrat pe teren cu emoții, fiind dominați în prima parte a jocului. În minutul 8, PAOK a avut o reușită prin Konstantelias, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Câteva minute mai târziu, Samatta a deschis scorul pentru greci, speculând o eroare defensivă. Spre finalul primei reprize, Samatta a înscris din nou, însă și această reușită a fost anulată pentru offside.

În partea a doua, mutările făcute de antrenorul FCSB s-au dovedit inspirate. Andrei Gheorghiță, intrat în locul lui David Miculescu, a schimbat complet dinamica jocului. În minutul 50, Gheorghiță a finalizat o fază spectaculoasă și a restabilit egalitatea. Joyskim Dawa a adus victoria echipei în minutul 60, marcând cu capul după o centrare impecabilă a lui Radunovic.

Presa din Ungaria a reacționat după PAOK - FCSB 1-2, în Europa League

Jurnaliștii de la Sportal au evidențiat performanța echipei românești, într-o analiză a rezultatelor de joi seară.

"Roma și Porto au terminat la egalitate de forțe, scor 1-1, dar FCSB a reușit să o bată pe PAOK Salonic, scor 2-1", au scris aceștia.

Returul dintre FCSB și PAOK va avea loc pe Arena Națională, joi, 20 februarie, de la ora 19:45. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.