După partidă, Mihai Stoica a vorbit despre succesul important obținut de campioana României, dezvăluind și care a fost cel mai bun jucător, în opinia sa.
"Ce fericire?! Nu poţi să vorbeşti de fericire la pauză, tur. Nu s-a terminat. Ce se întâmpla dacă dădeau golul 2?! Am câştigat la un gol, împotriva campioanei Greciei, dar mai avem un meci acasă. Avem un meci complicat!
A funcţionat cam tot azi. Primul gol trebuie menţionat altruismul lui Bîrligea. Prezenţa de spirit a lui Gheorghiţă. Una dintre atractiile meciului să urmărim evoluţia lui Cisotti, pentru mine a fost cel mai bun de pe teren, a fost excepţional, nu cred că a pierdut ceva minge!
A făcut defensiv ce făcea Olaru, un mare câştig. De la primul Târnovanu a fost foarte concentrat, la ultimul intrat Ştefănescu nu am avut ce să reproşez", a declarat oficialul FCSB, la Prima Sport.
Răzvan Lucescu, discurs dur după victoria FCSB-ului
Tehnicianul de la PAOK Salonic nu a fost mai liniștit în declarații nici la conferința de presă, susținută după meci.
"Au marcat pentru egalizare când aveam un jucător în minus pe teren, apoi au executat un corner și s-a făcut 2-1. Nu și-au creat ocazii pe parcursul meciului. Este nedrept pentru noi ceea ce s-a întâmplat, dar trebuie să acceptăm asta.
Și trebuie să mergem la București pentru a ne califica. Nu avem altă opțiune. Câteodată trebuie să ne și zâmbească norocul. Trebuie să fim încrezători în mișcările noastre. Echipa mai bună a fost PAOK. Este o victorie care a venit de nicăieri pentru Steaua (n.r. - FCSB). Nu au pus presiune pe noi. Dacă am fi primit și al treilea gol, atunci lucrurile ar fi fost mai dificile pentru noi. Trebuie să ne calificăm la București. Ca rezultat, da, ei au câștigat. Dar ca evoluție, cred că ați văzut care echipă a fost mai bună", a declarat antrenorul.