Tade vs. Gnohere si Essombe | Ce surpriza ii pregateste Reghecampf lui Rednic pentru primul derby din 2016: "Vreau Cupa, imi lipseste din palmares"

Steaua Cupa Romaniei Dinamo gregory tade Laurentiu Reghecampf Cupa Romaniei
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 Martie 2016, 16:53
Data actualizarii: Marti 01 Martie 2016, 17:13

Dinamo - Steaua se vede la ProTV, joi, ora 20:30

Au mai ramas doua zile pana la primul derby Dinamo - Steaua din 2016, care va fi transmis IN DIRECT de ProTV, joi seara, de la 20:30. Cele doua echipe au intrat pe ultima suta de metri cu pregatirile, iar cei doi antrenori cu analizele.

Reghecampf si Rednic se vor duela in semifinalele Cupei Romaniei, dar si in Play Off in acest sezon, ambii avand ca obiectiv castigarea trofeelor puse in joc.

Rival declarat al Stelei, Rednic cauta o noua victorie impotriva ros-albastrilor, dupa ce a reusit doua rezultate pozitive in sezonul regulat al Ligii I. De cealalta parte, miza este una mare si pentru Reghecampf: antrenorul Stelei spune ca isi doreste foarte mult trofeul Cupei Romaniei, pe care nu l-a castigat pana acum.

Reghecampf are insa o sarcina dificila. Steaua vine dupa doua rezultate mai putin bune - infrangere cu Voluntari si egal cu CSMS Iasi - astfel ca antrenorul trebuie sa ii remonteze pe jucatori si din punct de vedere moral.

In echipa Stelei ar putea aparea si surprize la meciul de joi, spune chiar Reghecampf. Antrenorul a dezvaluit ca ar putea schimba cateva piese din primul 11, iar in echipa ar putea aparea inclusiv francezul Gregory Tade, rechemat la lot la dorinta patronului Becali.

"Vreau Cupa, pentru ca-mi lipseste din palmares.

Avem 27 de jucatori in lot si le vom da unora dintre ei sanse. Asta nu inseamna ca bagam rezervele, vom vedea in urma unei analize a modului in care ei se antreneaza cine va intra pe teren. Este posibil sa-l vedeti si pe Tade pe teren joi, de ce nu?

O victorie poate schimba total fata echipei. Ne concentram pentru a trece peste pasa proasta si a ne reintra in forma", a spus Laurentiu Reghecampf la Digisport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!