Casa Albă invocă probleme grave de securitate în aceste zone, scrie aa.com.tr, punând sub semnul întrebării desfășurarea turneului conform planului inițial.

Cu turneul final tot mai aproape, administrația de la Washington pune presiune pe forul mondial, aducând în discuție siguranța fanilor. Monica Crowley, șefa de protocol a președintelui, a dezvăluit la Fox Business că Trump este nemulțumit de situația din orașele "albastre" – culoarea tradițională a Partidului Democrat – pe care le consideră focare de infracționalitate, indiferent de ce arată statisticile oficiale.

"Președintele Trump este foarte îngrijorat în privința unora dintre aceste orașe 'albastre' și a ratei ridicate a criminalității, așa că poartă discuții cu FIFA. Nu s-au luat încă decizii, dar el vrea să se asigure că toți vizitatorii străini, precum și fanii americani, sunt bine protejați atunci când merg să se bucure de aceste evenimente sportive de clasă mondială în America", a spus Monica Crowley.

Harta politică a Mondialului

O schimbare de o asemenea anvergură ar fi un coșmar logistic, mai ales că s-au vândut deja peste 2 milioane de bilete. Realitatea din teren arată că aproape toate orașele gazdă din SUA sunt bastioane democrate: Atlanta, Boston, Houston, Kansas City, Los Angeles, New Jersey, Philadelphia, Seattle și zona San Francisco Bay. 

Singurele excepții controlate de republicani sau zone neutre politic mai favorabile lui Trump ar fi Dallas și Miami. Discuțiile continuă, în timp ce FIFA se află într-o poziție delicată între organizare și cerințele liderului american.