VIDEO Sivasspor - CFR Cluj 3-0! Campioana, umilită în Turcia! Ardelenii încă păstrează șanse de calificare în primăvara europeană

Live text: Sivasspor - CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 27 Octombrie 2022, 21:00
Data actualizarii: Vineri 28 Octombrie 2022, 00:20

CFR Cluj a fost umilită de Sivasspor, scor 3-0, într-un meci ce a contat pentru grupa G din Conference League.

Sivasspor
sport live match gol! Yatabare '73
sport live match gol! Max Gradel '65
sport live match gol! Yatabare '22
3-0
Grupele Conference League
CFR Cluj
27-10-2022 23:56

Sivasspor - CFR Cluj 3-0!

Ardelenii, obligați să obțină un rezultat similar sau mai bun decât Slavia Praga în ultima etapă, pentru a se clasa pe locul doi în grupă, performanță ce asigură calificarea în 16-imile de finală.
 

Clasament grupa G

1. Sivasspor - 3 victorii, 1 egal și o înfrângere - 10 puncte

2. CFR Cluj - 2 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri - 7 puncte

3. Slavia Praga - 2 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri - 7 puncte

4. FC Ballkani - 1 victorie, 1 egal și 3 înfrângeri - 4 puncte

MIN '90+4
Final

FINAL

MIN '73
Gol

GOL Sivasspor! Saba avansează cu mingea la picior și șutează în forță din marginea careului de 16 metri. Scuffet respinge balonul, iar acesta sare la Yatabare, care marchează.

3-0
MIN '65
Gol

GOL Sivasspor! Max Gradel trimite pe poartă după o lovitură liberă indirectă, iar Janga (CFR Cluj) deviază mingea în proprie poartă în încercarea de a o respinge.

2-0
MIN '46
Inceput

Start în repriza secundă!

MIN '45+2
Pauza

PAUZĂ

MIN '36
Ratare

Ocazie pentru CFR Cluj! Boateng trimite o pasă de efect în margine, la Camora, care centrează în fața porții, de unde Janga reia spre poartă, însă trimite peste.

MIN '22
Gol

GOL Sivasspor! Dia Saba centrează de pe flancul drept, Hakan Arslan prelungește balonul, cu capul, pe spate, iar Mustafa Yatabare deviază balonul în poartă, din poziție suspectă de ofsaid.

1-0
MIN '16
Ratare

Bară Sivaspor! Turcii beneficiază de o lovitură liberă din marginea careului de 16 metri, iar Saba trimite direct spre poartă, însă mingea lovește transversala, după ce este deviată de Scuffet.

MIN '5
Ratare

Ocazie pentru Sivasspor! Saba își încearcă norocul cu un șut din marginea careului, însă Scuffet se întinde și respinge de la rădăcina barei.

MIN '3
Ratare
Ocazie pentru CFR Cluj! Janga centrează în forță de pe flancul drept, însă Roger nu reușește să ajungă la timp pentru a împinge balonul în plasă.
Ocazie pentru CFR Cluj! Janga centrează în forță de pe flancul drept, însă Roger nu reușește..._2180
MIN '1
Inceput

A început partida!

Lineup
Sivasspor: Vural - Paluli, Goutas, Osmanpașa, Ciftci - Arslan, Keita - Njie, Sabia, Yesilyurt - Yatabare; Rezerve: Kuckar, Yildirim - Appindangoye, Gradel, Yalcin, Charisis, Angielski, Ulvestad, Musa, Erdal, Onaran, Albayrak; Antrenor: Rıza Çalımbay
 
CFR Cluj: Scuffet - Cr. Manea, Yuri, Kolinger, Camora - Boateng, Muhar, Cvek - Deac, Janga, Roger; Rezerve: Gal, Bălgrădean - Brucic, Burcă, Billong, Malele, Petrila, Mistrati, Hoban, Bordeianu, Buș, Braun; Antrenor: Dan Petrescu
Sivasspor: Vural - Paluli, Goutas, Osmanpașa, Ciftci - Arslan, Keita - Njie, Sabia, Yesilyurt - Yatabare;..._2173
26-10-2022 18:51

Sivasspor - CFR Cluj, LIVE pe Pro Arena și VOYO, joi, 22:00

CFR Cluj merge în Turcia după două victorii entuziasmante contra Slaviei Praga: 1-0 în Cehia și 2-0 în Gruia, iar echipa lui Dan Petrescu a devenit favorită la calificarea în primăvara Conference League, ocupând locul secund, cu 7 puncte, la egalitate cu liderul Sivasspor.

De partea cealaltă, Sivasspor a câștigat ultimul meci, 2-1 pe terenul lui FC Ballkani, iar turcii au urcat pe primul loc.

În meciul tur dintre CFR Cluj și Sivasspor, turcii s-au impus la limită, scor 1-0, după un penalty transformat de Max Gradel în prima repriză.

Partida dintre Sivasspor și CFR Cluj se va disputa pe Yeni 4 Eylul Stadyumu, o arenă cu o capacitate de peste 27.000 de locuri. Până astăzi se vânduseră aproximativ 5.000 de bilete.

"Mai sunt două meciuri, e posibil orice în această grupă. Să nu ne entuziasăm prea mult. Dacă vom câștiga un meci, nu cred că se mai poate întâmpla ceva. Noi trebuie să câștigăm un meci și atunci va fi totul bine. Dacă câștigăm un meci, cred că matematic nu se mai poate întâmpla nimic. 

Mă cunoașteți foarte bine, eu nu sunt nici prea optimist, nici prea pesimist, ci realist. Avem șapte puncte și mergem înainte. Sunt șapte puncte incredibile, ținând cont că am jucat de două ori cu Slavia, care, dacă trece de grupe, cred că poate ajunge până în finală", a spus Dan Petrescu, după meciul cu Slavia, în exclusivitate pentru PRO TV.

CFR Cluj, calcule pentru calificarea în primăvara Conference League

Primul loc asigură calificarea directă în optimile Conference League, în timp ce locul doi este echivalentul unei calificări în șaisprezecimi. Practic, CFR Cluj poate rezolva ecuația calificării cu o singură victorie în următoarele două partide, cu Sivasspor și Ballkani.

Dacă va câștiga în Turcia, CFR și-ar asigura, în mare măsură, primul loc în grupă, dar există și varianta unei victorii în ultima etapă, cu Ballkani. O calificare directă în optimi i-ar asigura CFR-ului un bonus de două puncte la coeficient, din partea UEFA, dar și un bonus important din punct de vedere financiar, de aproximativ 600.000 de euro, la care s-ar mai adăuga și o diferență de aproximativ 300.000 de euro pentru câștigarea grupei.

Clasament grupa G din Conference League:

  • 1. Sivasspor - 7p (golaveraj 7-6)
  • 2. CFR Cluj - 7p (4-2)
  • 3. Slavia Praga - 4p (4-6)
  • 4. Ballkani - 4p (8-9)

VIDEO Golul care a decis CFR Cluj - Sivasspor (15 septembrie 2022)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!