Însă, la finalul partidei, antrenorul Mirel Rădoi a oferit o declarație memorabilă, făcând haz de necaz pe seama problemelor pe care echipa sa le-a avut în trecut la acest scor.
În loc să se bucure fără rezerve, Rădoi a adus aminte, în stilu-i caracteristic, de meciurile cu UTA Arad și CFR Cluj, când oltenii au fost egalați sau au tremurat serios pentru victorie după ce au condus cu 3-0.
"După rezultat, am putea spune că suntem calificați, dar am face cea mai mare greșeală. Ca să glumim, pentru noi, 3-0 e un rezultat periculos", a spus Rădoi la interviul de după meci, continuând pe un ton serios: "Avem acolo o repriză de jucat care va fi infernală. Orice minut de neconcentrare te poate costa o calificare".
Eroul bolnav și spaima lui Bancu
Mirel Rădoi a dezvăluit că unul dintre marcatori, egipteanul Al-Hamlawi, a fost la un pas să nu joace din cauza problemelor medicale. Atacantul a fost eroul unui efort supraomenesc pentru a fi pe teren.
"Am fost în mari dificultăți cu el săptămâna asta, a făcut otită, enterocolită, a stat doctorul numai după el. Până la ora șase, el nu putea să joace, dar a tras de el", a explicat tehnicianul.
În schimb, veștile despre căpitanul Nicușor Bancu sunt îngrijorătoare. Schimbat în repriza a doua, fundașul stânga urmează să facă investigații amănunțite. "Deocamdată nu știm, e puțin speriat. Vom vedea de mâine încolo. Avem în continuare nevoie de el", a transmis Rădoi.
Antrenorul oltenilor nu i-a uitat nici pe rivalii din campionat, felicitând FCSB pentru revenirea spectaculoasă și urându-le succes celor de la CFR Cluj în deplasarea de la Braga. "Să sperăm că vom prelungi perioada bună și că toate echipele să mergem mai departe, pentru că este important", a încheiat Rădoi.