Universitatea Craiova a dat un rateu mare de tot, când n-avea voie să facă așa ceva! Înfrângerea cu Sparta Praga, scor 1-2, reprezintă o dublă lovitură pentru formația olteană. Pentru că, după cum Sport.ro a arătat aici, rezultatul a lăsat Craiova fără o performanță sportivă și una financiară.
La capătul unui meci pierdut dramatic, Alexandru Cicâldău (28 de ani) a fost nevoit să recunoască realitatea dureroasă pe care a simțit-o din teren. Potrivit Digi Sport, mijlocașul a admis că Sparta Praga a fost o echipă superioră.
„Sparta este o echipă bună, foarte bine sudată, cu o calitate superioară față de celelalte echipe pe care le-am înfruntat până acum. Eu zic că partea pozitivă este că am reușit să egalăm, după ce au dat gol. Din păcate, am primit târziu al doilea gol. Suntem dezamăgiți că am ratat un punct pe care eu zic că-l meritam. Am muncit, am jucat ca o echipă și era bine dacă reușeam un rezultat de egalitate“, a spus Cicâldău.
Acesta a făcut referire și la penalty-ul ratat de Anzor, printr-o execuție catastrofală, și a analizat ultimul meci al oltenilor din grupă, cel cu AEK Atena, în deplasare, pe 18 decembrie.
„La penalty, se întâmplă să ratezi, nu este nicio problemă. În rest, nu ne-am făcut niciun calcul. Cu siguranță, vom încerca să câștigăm cu AEK Atena, așa cum am încercat și în această seară“, a încheiat mijlocașul de 28 de ani.