Mirel Rădoi a decis inițial ca Baiaram să fie rezervă contra lui Noah, iar decarul oltenilor nu a primit deloc vestea. Antrenorul a susținut după meci că jucătorul "a lovit ușa", motiv pentru care nu a mai prins nici banca de rezerve și a fost trimis în tribună lângă jucătorii indisponibili.
Mirel Rădoi: "Baiaram să înțeleagă că nimeni nu are locul de titular asigurat"
La conferința de presă, Rădoi a explicat cum a reacționat Baiaram în momentul în care a aflat că va fi rezervă, dar și ce așteptări are de la fotbalist de acum înainte.
"Eu trebuie să mă justific de fiecare dată. Din respect pentru dumneavoastră, o să o fac. Am anunțat echipa, iar lui probabil i-a fost greu să accepte decizia că nu începe de la început. A avut o reacție necontrolată. Poate a avut puțin ghinion pentru că eram acolo. Din biroul meu am ieșit când a dat cu ușa foarte tare. Decât să am un jucător în starea asta de nervozitate și să risc să ia din nou cartonașul roșu...
Nu am cum să țin supărare pe el. E de aceeași vârstă cu băiatul meu cel mare. Am ceva personal cu fotbalistul Baiaram, dacă e. Am pretenții de la el să se antreneze în fiecare zi cum trebuie. Nu am nimic cu omul Baiaram. El trebuie să înțeleagă că, indiferent de decizie, trebuie să se supună. Responsabilitatea cea mai mare este a antrenorului. El trebuie să înțeleagă că niciun jucător nu are locul de titular asigurat cât voi fi eu. Locul de titular ți-l asiguri când în cele 6 antrenamente de dinainte de meci ești capacitat 100%", a spus Rădoi.
"Nu cred că l-am auzit pe Baiaram înjurând vreodată "
În presă apăruse inclusiv informația potrivit căreia Baiaram ar fi înjurat în vestiar, după ce a aflat că nu va fi titular contra lui Noah. Rădoi a negat: "Eu, cât eram acolo, nu cred că a înjurat. De ce? Pentru că el nu e genul. Are alte supărări, a dat cu ușa, dar de înjurat nu cred. Vă spun sincer, eu mă gândesc acum dacă l-am auzit vreodată înjurând. Nu cred".
"Aici e vorba de educație!"
Antrenorul Craiovei i-a reproșat ulterior lui Baiaram modul în care s-a pregătit în zilele de dinainte de meci.
"Gândiți-vă că în ultima partidă a avut crampe în minutul 70 și a ieșit. Jucase cu 9 zile înainte contra Moldovei și nici pe acela nu l-a jucat tot. El să înțeleagă că toți suntem aici să-l ajutăm, dar problema e la el. Degeaba încercăm să-l ajutăm dacă el nu vrea.
Poate azi ești nefericit, dar poate săptămâna viitoare ești titular. Ce faci? Zâmbești doar când ești titular și după aceea ești supărat că nu ești titular? Trebuie să te gândești că în această situație pot fi și colegii tăi. Cei care n-au jucat deloc azi ce ar fi trebuit să facă? Să mă ia la bătaie în vestiar acum? Deja vorbim de educație acum. Sper ca Baiaram să înțeleagă că nimeni n-are ceva personal cu el și că doar comportamentul lui a făcut să nu fie prezent în primul 23", a mai spus Rădoi.