FIFA a anunțat oficial introducerea unei pauze obligatorii de hidratare de trei minute în fiecare repriză a meciurilor, o premieră absolută la un turneu final de Campionat Mondial.

Conform deciziei FIFA, fiecare repriză va avea o pauză de trei minute în jurul minutului 22. Măsura va fi aplicată indiferent de condițiile meteo, ceea ce înseamnă că meciurile vor fi practic împărțite în patru secvențe.

Schimbare de regulament la Cupa Mondială din 2026

Decizia a fost luată după ce s-a discutat în prealabil cu echipele medicale, în contextul temperaturilor ridicate din America de Nord. Spre exemplu, la Cupa Mondială a Cluburilor desfășurată anul trecut în SUA și transmisă în exclusivitate de PRO TV, PRO ARENA și VOYO, s-au jucat meciuri la peste 32 de grade Celsius!

Turneul final va debuta pe 11 iunie 2026, va cuprinde nu mai puțin de 104 meciuri, desfășurate pe parcursul a 39 de zile, iar finala este programată pentru 19 iulie 2026.

Care este situația României

În ceea ce privește România, naționala pregătită de Mircea Lucescu va juca semifinala barajului pentru calificare împotriva Turciei, în deplasare, pe 26 martie 2026, cel mai probabil pe stadionul celor de la Galatasaray din Istanbul. 

Meciul este programat să înceapă nu mai devreme de ora 19:00 și va fi singura partidă a serii la acea oră. Superduelul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro, Facebook Sport.ro, dar și în aplicația Sport.ro, disponibilă pentru sistemele de operarea Android și iOS.

Dacă va trece de Turcia, România va disputa finala barajului tot în deplasare, pe 31 martie, contra câștigătoarei dintre Slovacia și Kosovo. În cazul în care „tricolorii” trec de play-off, aceștia vor face parte din Grupa D, alături de Statele Unite ale Americii, Paraguay și Australia.

Programul meciurilor ar arăta astfel:

  • Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora locală 21:00 (7:00 în România, în 14 iunie 2026) / România vs Australia (Vancouver)
  • Vineri, 19 iunie 2026, ora locală 21:00 (7:00 în România, în 20 iunie 2026) / România vs Paraguay (San Francisco)
  • Joi, 25 iunie 2026, ora locală 19:00 (5:00 în România, în 26 iunie 2026) / România vs SUA (Los Angeles)